Bogdan Dobre este noul director general al Holcim România
Cu o experiență de peste 20 de ani în poziții de management, Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO Holcim România & Market Head Moldova începând cu 1 ianuarie 2021. Acesta îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani.
Bogdan lucrează în cadrul Holcim România încă din anul 2000, fiind unul dintre primii angajați ai companiei. În tot acest timp, el a ocupat funcții precum cea de director comercial (2013-2020), de director al diviziei betoane și agregate (2011-2013), de manager național de vânzări ciment (2002-2011). Strategia pe care a propus-o și a implementat-o a permis crearea unor parteneriate solide și de durata între Holcim și clienții săi.
„Mă bucură și, în același timp, mă responsabilizează faptul că preiau această funcție, după 20 de ani în care am construit împreună cu colegii mei un business performant. Îi mulțumesc lui Horia pentru tot ceea ce a realizat. Eforturile sale s-au concretizat într-un progres vizibil al operațiunilor Holcim atât la nivel local, cât și la nivel regional. Voi continua în direcția dezvoltării business-ului nostru din România și Moldova, adaptându-ne constant la provocările pieței materialelor de construcții, aflate în continuă transformare. În acest fel, vom putea răspunde în continuare nevoilor clienților noștri, oferind soluții performante și integrate”, a declarat Bogdan Dobre, noul CEO al Holcim România & Market Head Moldova.
Anterior experienței sale profesionale, Bogdan Dobre a absolvit Universitatea Politehnică București, Facultatea de Tehnologie Chimică Organică și deține un EMBA în cadrul Tiffin University, SUA. Compania deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman, și are circa 800 angajați în România. Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Din grup mai fac parte și Somaco Grup Prefabricate (elemente prefabricate și BCA), Geocycle România (pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare).
ABONEAZĂ-TE AICI!
Aboneaza-te la newsletterul nostru gratuit ! Intri astfel în comunitatea digitală GlobalManager, alaturi de alti peste 700 de manageri si antreprenori, și primești zilnic un rezumat cu cele mai relevante materiale publicate, precum si Rapoartele noastre speciale.
Ne bucuram de interesul dumneavoatra pentru politica noastra de cookie-uri. Protejarea datelor dumneavoastra in timpul utilizarii site-ului nostru web reprezinta pentru noi un aspect extrem de important. De aceea, va prezentam in continuare, in detaliu, modul in care prelucram datele dumneavoastra. La utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal Oameni si Companii respecta cu strictețe prevederile legale in vigoare privind protecția datelor. Dreptul de utilizare a datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter anonim revine societații Oameni si Companii in limitele prevazute de lege, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate descrise in continuare. Pentru detalii privind modalitatea in care va prelucram datele cu caracter personal, cititi mai multe aici . Termenii si conditiile de utilizare a acestui web site pot fi consultate aici .
Cookie-uri strict necesare (esentiale)
Cookie-urile esentiale sunt cookie-uri care asigura buna functionare a web-site-ului si fara de care site-ul nu poate functiona corect.
Aceste cookie-uri trebuie acceptate pentru a naviga pe site-ul globalmanager.ro si toate paginile si subdomeniile aferente.
3rd Party Cookies
Acest site foloseste cookie-uri de la Google Analytics pentru a colecta numarul vizitatorilor pe site dar si pe anumite articole.
Acceptand aceste cookie-uri ne ajutati sa inbunatatim site-ul, cat si informatiile publicate.
Va rugam sa acceptati cookie-urile strict necesare pentru a va putea salva preferintele!