Bittnet Group achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni al companiei ITPrepared

Bittnet, un grup de companii IT listate pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, anunţă semnarea unei noi investiţii în ITPrepared, consultant în implementarea de tehnologii digitale şi disruptive. Odată cu finalizarea tranzacţiei, Bittnet Group va deţine o participaţie majoritară de 50,2% în ITPrepared.

„Suntem bucuroşi să anunţăm finalizarea tranzacţiei cu ITPrepared şi să încheiem astfel runda de investiţii aprobată de acţionarii noştri la sfârşitul anului 2020. ITPrepared reprezintă o nouă şi importantă linie de afaceri pentru Bittnet Group – furnizarea de servicii recurente. Prin tranzacţiile noastre anterioare, ne-am concentrat în primul rând pe diversificarea prezenţei geografice a Bittnet sau a portofoliului de produse şi servicii. Însă, odată cu achiziţionarea ITPrepared, prima noastră tranzacţie în domeniul managed services, ne diversificăm modul în care asistăm clienţii. În viziunea noastră, nişa de Managed Services în IT are un potenţial ridicat de dezvoltare. Având în vedere reorientarea globală către digitalizare, precum şi sinergiile din cadrul grupului nostru, credem că ITPrepared va prospera în următorii ani”, a declarat Mihai Logofătu, CEO Bittnet Group.

Valoarea tranzacţiei se ridică la 673.200 de dolari (2,8 milioane de lei). Suma va fi plătită în numerar, o valoare totală de 265.000 de dolari, şi acţiuni Bittnet, în valoare de 408.000 de dolari. Ca urmare a semnării tranzacţiei, Bittnet Group va deţine 50,2% din compania ITPrepared, restul acţiunilor vor fi deţinute de Alexandru Ana, Managing Partner şi COO (24,9%) şi Valeriu Ghihanis, Managing Partner şi Global Leader, Digitalizare (24,9%). Acţionarii Bittnet au aprobat investiţia în ITPrepared în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 26 noiembrie 2020.

ITPrepared este o companie de managed services (servicii gestionate) care furnizează servicii de suport IT în principal pe piaţa din SUA. Compania a fost înfiinţată în 2016, iar în prezent are peste 50 de angajaţi şi experţi tehnici care lucrează în birourile din Bucureşti, Iaşi, Dubai şi New York. Portofoliul clienţilor ITPrepared se bazează în primul rând pe companii americane, dar conţine şi un număr de clienţi locali. Pentru 2021, compania estimează o cifră de afaceri de 1 milion de dolari, provenind în principal din contracte recurente cu clienţi străini.

După semnarea contractului de achiziţie, ITPrepared va fi integrată în divizia de tehnologie a Bittnet Group. Integrarea ITPrepared alături de celelalte companii din divizia de tehnologie, în special Dendrio, va oferi sinergii multiple la nivelul grupului. Serviciile livrate de ITPrepared se bazează pe tehnologii oferite de furnizori de tehnologie de renume precum Cisco, Microsoft şi VMWare, care se regăsesc de altfel şi în portofoliul Dendrio Solutions, contribuind astfel la crearea unui potenţial semnificativ de vânzare încrucişată a serviciilor.

Managed services reprezintă externalizarea responsabilităţii pentru menţinerea şi anticiparea necesităţii unei game de procese şi funcţii care au ca scop îmbunătăţirea operaţiunilor şi reducerea cheltuielilor în cadrul unei companii. În sectorul IT&C, cele mai comune managed services sunt legate de conectivitate şi lăţimea de bandă, monitorizarea reţelei, securitatea informaţiilor şi recuperarea acestora în caz de dezastru. În afară de gestionarea tradiţională a aplicaţiilor şi a infrastructurii, managed services pot include, de asemenea şi servicii de stocare, desktop şi comunicaţii, mobilitate, helpdesk, precum şi asistenţă tehnică.

Fortune Business Insights preconizează că piaţa globală de managed services va ajunge la 492,15 miliarde de dolari până în 2027, o creştere semnificativă faţă de 200,29 miliarde de dolari înregistrată în 2019. Creşterea se aşteaptă să fie alimentată de implementarea tot mai mare a serviciilor IT în toate sectoarele de activitate în vederea îmbunătăţirii proceselor de business, creşterea securităţii informaţiei şi a eficienţei prin automatizare.