Bernardo Mingrone este noul director general al UniCredit SpA

MingroneUniCredit SpA, cel mai mare grup bancar italian, l-a numit pe Bernardo Mingrone în funcția de director financiar. Anterior, Bernardo Mingrone a fost director financiar al băncii italiene Monte dei Paschi di Siena.

La UniCredit, Bernardo Mingrone va fi responsabil pentru planificare, finanțe și trezorerie, precum și pentru relațiile cu investitorii, urmând să-și prezinte rapoartele adjunctului directorului pentru strategie și finanțe, Marina Natale, a anunțat grupul bancar italian.

În primul semestru din acest an, UniCredit a înregistrat câștiguri ușor peste un miliard de euro, în timp ce rivala Intesa Sanpaolo a raportat un profit ușor peste două miliarde de euro. Dar indicele de adecvare a capitalului al Intesa Sanpaolo a urcat la 13,3% la 30 iunie, unul dintre cele mai ridicate din Italia, în timp ce UniCredit avea un indice de 10,4%.

UniCredit, care operează în 17 țări, cu 8.400 de oficii bancare și 146.000 de angajați, este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. Cele mai mari bănci italiene, UniCredit și Intesa Sanpaolo, sunt prezente și pe piața din România. AGERPRES