BeeFast, start-up tech de curierat ultra-rapid, a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 650.000 de euro, mai mult decât dublul valorii înregistrate la finalul lui 2020.

Dinamica din online, alături de preferința tot mai evidentă a clienților finali pentru livrări ultra-rapide, integrarea și dezvoltarea unor parteneriate strategice, au reprezentat motoare de creștere. Astfel, cifra de afaceri s-a dublat în comparație cu 2020, ajungând la 650.000 de euro în cel de-al doilea an de existență a companiei, față de 320.000 de euro la nivelul primului an.

Aceeași evoluție s-a înregistrat și la nivel de comenzi. La finalul anului precedent, media comenzilor a depășit pragul de 600 pe zi, aproape dublu față de finalul lui 2020. La nivel întregului an, media a fost de 450 de comenzi livrate zilnic, cu un total de peste 170.000 de comenzi livrate pe parcursul întregului an. Cele mai dinamice domenii din punct de vedere al clienților BeeFast au fost HoReCa, florării, magazine din zona de retail și big retail, dark stores.

„HoReCa rămâne cel mai activ domeniu atunci când vorbim de necesitatea livrărilor rapide, însă strategia noastră a fost să echilibrăm proporția clienților din acest segment cu restul clienților, mai ales cei din zona de retail, precum Flanco, Auchan, KooKoo Grocery sau alți parteneri similari”, a precizat Cristian Grozea, CEO și fondator BeeFast.

În ultimul trimestru al lui 2021, BeeFast s-a extins și în Brașov, unde numărul clienților crește semnificativ de la lună la lună. Cele mai active domenii în Brașov sunt HoReCa, big retail și florăriile.

Pentru 2022, BeeFast își propune să atragă noi investiții, astfel încât să poată accelera evoluția start-upului atât din punct de vedere operațional, cât și din punct de vedere al ariei de acoperire.