Ultimul panel din cadrul conferinței Real Estate & Construction Forum a fost dedicat sectorului rezidențial, fiind moderat de Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation and Advisory Services, COLLIERS. Nevoile clienților s-au schimbat, astfel că aceștia își doresc să locuiască în clădiri noi, eficiente energetic, care să fie construite pe principii sustenabile – acestea au fost câteva dintre concluziile celui de-al patrulea panel de dezbatere.
„Piața funcționează, pentru că nevoia locativă este foarte mare”, a explicat Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division, One United Properties. „Cu o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei și un profit de 573 de milioane de lei cred că stăm foarte bine. Nu este un fel de a ne lăuda, ci un fel de a arăta că tranzacțiile imobiliare funcționează foarte bine și că se fac în continuare tranzacții, având în vedere că nevoia locativă există și oamenii doresc să se mute în apartamente noi. Pe lângă zona de nord a Bucureștiului mergem și către zona centrală. Suntem astăzi și în Cotroceni, tocmai ce am anunțat achiziția unui nou teren. Arată faptul că noi suntem foarte încrezători în piață, că planurile noastre și obiectivele noastre își pot urma calea, iar rezultatele vorbesc de la sine: o companie listată la bursă, care îți poate arăta în orice moment care îi sunt rezultatele”.
“Piața funcționează, pentru că nevoia locativă este foarte mare, la care se adaugă și investitorii care încep să se uite foarte atent către România, din mai multe motive – cel mai important fiind legat de faptul că peste tot în Europa sunt stocuri de unități locative care nu mai pot apărea în curând, însă piața noastră poate să construiască destul de mult”, a adăugat Beatrice Dumitrașcu.
Bogdan Bălașa, CEO, HILS Development, a vorbit despre zona Pallady a Capitalei, care are un potențial foarte mare pentru dezvoltarea de ansambluri rezidențiale: „În 2023 avem în pipeline 1000 de unități pe care le vom finaliza. Din punctul de vedere al numărului de tranzacții, în anul 2022 am tranzacționat 600 de unități, puțin mai puțin ca în 2021, dar, paradoxal, la preț mai mare. Credem că zona Pallady este un pol foarte important de dezvoltare rezidențială, la nivel de rezidențial și retail, mai precis. În ultimii 10 ani s-au dezvoltat peste 10 000 de unități rezidențiale în zonă. În 2023 noi ne ducem spre 6000 de unități finalizate acolo. Cele două pasaje supraterane ce sunt în lucru acolo și vor fi finalizate anul acesta, vor ajuta traficul. Cred că va fi o zonă care merită atenția noastră și care se va dezvolta spectaculos.”
Acest trend vine pe fondul dorinței tinerilor de a se muta din apartamentele vechi, a continuat Laurențiu Afrasine, CEO, Akcent Development. „Ultimii trei ani au fost ani buni, care ne-au adus o cifră de afaceri de 200 milioane de euro, în care am vândut toate unitățile din proiectele pe care le avem în dezvoltare. Vrem să continuăm ritmul de dezvoltare în măsura în care găsim sprijin la autorități. Avem o mare problemă în cest sens. Predictibilitate este un termen atât de folosit în ultima perioadă, dar așa este, asta ne lipsește. Piața imobiliară din București și împrejurimi și-a dovedit maturitatea. Se tranzacționează unități în afara Bucureștiului, în toate zonele orașului. Nu vedem numai modul în care se dezvoltă Bucureștiul, dar nevoia este dată de dorința omului de a se muta din apartamentele vechi, dorința tinerilor de a veni în București pentru locuri de muncă și dorința dezvoltatorilor de a face proiecte la standarde de capitală europeană. Marea problemă rămâne cea a autorităților. Este inadmisibil să aștepți ani de la achiziționarea terenului până la momentul ieșirii pe piață”, a explicat el.
Peste 200 de speakeri și profesioniști din domeniul Real Estate s-au reunit, pe 3 martie 2023, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel și online, la noua ediție a conferinței „Real Estate & Construction Forum”. Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, evenimentul a abordat trendurile, oportunitățile și provocările din sectoarele retail, industrial & logistic, office și rezidențial, în cadrul a patru paneluri de dezbatere. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
Real Estate & Construction Forum este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro, EuroUrbanism.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.