Austriacul Peter Schon este noul director general al HP Romania

Schon PeterNoul director general al HP Romania este Peter Schon, fostul director HPE Storage pentru Europa Centrală și de Est, care a preluat funcția la finele lunii octombrie, înlocuindu-l pe Marius Georgescu.

În vârstă de 54 de ani, Schon este cetățean austriac și a condus HPE Storage CEE în perioada mai 2007 și până la finele lunii precedente. Mandatul acestuia la conducerea HP Romania va avea o durată de patru ani. Georgescu a preluat șefia HP Romania în iulie 2014, după ce l-a înlocuit pe Radu Enache, numit la conducerea companiei în 2000.

HP România este parte a grupului american HP, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente IT. În 2014, afacerile HP România au atins 228,2 milioane de lei, în scădere cu 3,6% față de anul precedent, în timp ce profitul net a urcat cu 33%, la 26 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice. Grupul american mai deține în România și un centru de servicii, Global e-Business Ope­rations Centre (GeBOC), cu afaceri de 345,2 milioane de lei și un profit net de 22,2 milioane de lei în 2014.