Oferta de cozonaci va depăşi 7,5 milioane în acest an, chiar dacă preţurile vor fi mai mari decât anul trecut, iar din această cantitate peste două milioane de bucăţi vor ajunge la export, în special în ţările unde există comunităţi mari de români, susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.
„Oferta de cozonaci este mai mare anul acesta, cred că depăşim 7,5 milioane, dar vestea cea mai bună este că avem o cerere mare la export şi sper că vom livra două milioane de cozonaci, în special în ţările unde există comunităţi mari de români. Preţul cozonacilor este între 10 şi 50-60 de lei pe kilogram la cofetării, dar la noi, în industrie, preţurile sunt mai moderate. Vreau să vă spun că ne-am îmbunătăţit gama sortimentală cu tot felul de umpluturi. Am scos şi un cozonac – Hohoho – care are umplutură cu nuci, mere şi stafide sau cu cremă de ciocolată şi rom. Avem umpluturi cu portocală şi rahat, nucă şi stafide. Ne-am pliat pe gustul consumatorilor”, a declarat Aurel Popescu.
În ceea ce priveşte preţul pâinii, preşedintele ROMPAN a subliniat că acesta s-a stabilizat, iar în perioada sărbătorilor de iarnă va rămâne nemodificat, însă raportat la perioada noiembrie-decembrie 2021 este mai mare cu peste 20%.
„În primul rând, cred că găsim o stabilitate a preţurilor în această perioadă, adică preţurile care au fost organizate până acum de către fiecare producător în perioada sărbătorilor de iarnă rămân nemodificate. Sigur, dacă e cineva care constată că are preţuri mai mici la vânzare decât preţul de cost procedează în consecinţă. Însă, pentru perioada noiembrie-decembrie, preţurile la pâine sunt mai mari cu procente cuprinse între 21% şi 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La cozonaci cu mai puţin, pentru că nu poţi să ai aşa o creştere, deşi este incredibil ca pe o pungă în care bagi cozonacul să dai 50 de bani faţă de 5 bani cât era până acum. Nu ştiu, dar unii cred că profită de situaţia asta în care ne aflăm şi hai să mărim, să mărim, să mărim. În fiecare săptămână se măreşte ceva. Noi o să fim obligaţi să punem punga în preţul pâinii. Nu avem altă soluţie, cum se procedează şi la supermarketuri. Ţi-ai luat pungă, plăteşti”, a explicat el.
Popescu a precizat că preţul pâinii artizanale este mare decât cel al pâinii făcute în unităţile din industrie, pentru că şi costurile de producţie sunt mai mari. „În prezent pentru o franzelă clasică preţul este între 1,6 şi 2,5 lei. Pâinea industrială este mai ieftină, iar pâinea artizanală mai scumpă, pentru că are manoperă mai mare, are cheltuieli mai mari cu energia şi consum specific de făină. Dar are şi alt gust şi altă aromă”, a adăugat şeful patronatului din industria de morărit şi panificaţie.
ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 200 de societăţi din toate domeniile din industrie, cota de piaţă fiind de peste 60% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi. AGERPRES