Audi a prezentat noile modele A4 şi A4 Avant

audi-a4Audi a prezentat noile modele A4 şi A4 Avant, care vor fi disponibile în Europa începând cu toamna acestui an. Echiparea standard a acestora este mai cuprinzătoare decât cea a modelelor precedente, incluzând faruri Xenon, keyless go, interfaţă Bluetooth, Audi drive select (pentru modelele echipate cu motoare ale căror puteri depăşesc 140 kW/190 CP) şi display color MMI cu diagonala de 7 inci.

În comparaţie cu modelul anterior, dimensiunile au crescut, insa greutatea a fost redusă în mod considerabil – cu până la 120 kilograme. Caroseria noului model Audi A4 este una dintre cele mai uşoare din clasa sa, graţie atât unui mix inteligent de materiale, cât şi construcţiei uşoare.

Portbagajul noului A4 Avant oferă un spaţiu de depozitare de 505 litri, reprezentând cea mai mare valoare din clasa sa. Rabatând spătarul banchetei, volumul poate fi extins la 1.510 litri.

Noile Audi A4 şi A4 Avant vor dispune la lansare de şapte motorizări, trei TFSI şi patru TDI. Puterile acestora au crescut semnificativ şi variază între 110 kW (150 CP) şi 200 kW (272 CP), iar consumul de carburant a fost redus cu până la 21%. A4 2.0 TDI ultra consumă în medie doar 3,7 litri de motorină pe 100 kilometri şi emite doar 95 grame de CO2 pe kilometru; valorile corespunzătoare pentru modelul Avant sunt 3,8 l/100 km şi 99 g CO2/km.

Toate motoarele îmbină eficienţa înaltă cu puterea sportivă. Acest lucru se remarcă mai ales în cazul celor două motoare 3.0 TDI cu 6 cilindri. Noul Audi A4 dispune de o revoluţionară inovaţie pentru motoarele pe benzină: unitatea 2.0 TFSI ultra cu 140 kW (190 CP) utilizează o metodă de combustie complet nouă, deosebit de eficientă, asigurând un consum de carburant de doar 4,8 litri pe 100 kilometri şi emisii de CO2 de doar 109 g/km; valorile corespunzătoare pentru modelul Avant sunt 5,0 l/100 km şi 114 g CO2/km. Pe parcurs va fi lansată şi o versiune g-tron a cărei metodă de propulsie utilizează gazul natural sau Audi e-gas – combustibilul produs în mod sustenabil de Audi.