Atlassib anunță continuarea investițiilor pentru noi achiziții și extinderea cursele Premium în 2016

atlassibDirectorul general al Atlassib, Daniel Micu, a anunțat, într-o conferință de presă, că anul viitor compania va continua înnoirea parcului auto și extinderea curselor Premium.

“Cum i-am obișnuit pe toți partenerii și clienții noștri din 2009 încoace, în fiecare an am făcut o investiție pentru înnoirea parcului. Ultima investiție a fost în luna iulie, cu acele 15 autocare noi, pe care deja le-ați văzut pe drumurile Europei, branduite cu vizualul campaniei “Respectăm Viața”. Cu siguranță și pentru a doua jumătate a anului viitor luăm în calcul o nouă achiziție, trebuie să ne păstrăm trendul de reînnoire a parcului și după sărbătorile de iarnă vom începe analizele să vedem spre ce ne vom orienta, dar cu siguranță va fi vorba și la anul de o investiție”, a precizat Daniel Micu.

Întrebat dacă introducerea curselor Premium a fost o alegere bună, directorul general al Atlassib a răspuns: “Cursele Premium reprezintă o alegere bună. Ele sunt în piață, se dezvoltă, numărul autocarelor cu dotări Premium este în permanentă creștere, cu siguranță este o variantă foarte bună de transport la nivel ridicat de calitate, la nivel ridicat de siguranță”.

Autocarele Premium reprezintă 8% din flota Atlassib. Aceste autocare au un număr mai redus de locuri, conexiune la internet, minibar cu băuturi pe perioada călătoriei, se oferă o masă caldă pe traseu, iar nivelul de confort și siguranță este sporit față de un autocar normal. Călătorii trebuie să plătească între cinci și zece euro în plus pentru o călătorie Premium, față de una cu un autocar obișnuit. Cursele Premium sunt oferite de Atlassib pe ruta România-Italia.

Pentru acest an, Atlassib, cel mai mare transportator internațional de persoane din România, estimează că va ajunge la o jumătate de milion de pasageri transportați și la peste 48 de milioane de kilometri parcurși, potrivit directorului general al companiei.

“În ceea ce privește realizările din acest an, după un început mai greoi, care ne-a pus pe gânduri, odată cu intrarea în trimestrul doi al anului, am început să ne apropiem de cifrele previzionate și cu siguranță până la sfârșitul anului vom ajunge la ceea ce ne-am propus, adică undeva la 500.000 de pasageri, peste 48 de milioane de kilometri parcurși. (…) Cu siguranță și pentru anul viitor ne vom propune cam aceleași realizări”, a explicat Daniel Micu.

Compania Atlassib, după 22 de ani de activitate, se menține în poziția de lider pe piața de transport internațional de persoane. Atlassib deservește 37 de linii internaționale în 14 țări din UE, din Grecia până în Scandinavia, Portugalia și Scoția, cea mai nouă destinație introdusă. Anual, peste 500.000 de pasageri călătoresc cu Atlassib.

În 2015, compania Atlassib a investit 3,5 milioane de euro pentru înnoirea flotei, cu un lot de 15 autocare Mercedes-Benz Tourismo, autocare de ultima generație, Euro 6. Atlassib a avut în anul 2014 o cifră de afaceri de 276.000.000 lei și 1.360 de angajați. AGERPRES