„Arhitectura adaptivă urmărește «nașterea» unei legături simbiotice între mediul natural și cel construit, bazată pe schimbare – drept condiție fundamentală, și timp – ca dimensiune esențială de proiectare. Principala caracteristică comună a tuturor spațiilor interactive o reprezintă rolul activ al locuitorilor în formarea și transformarea habitatelor arhitecturale”, a declarat Asist. Univ. Drd. Arh. Ionuț Dohotariu, în cadrul unui interviu acordat platformei EuroUrbanism.ro, despre arhitectura adaptivă – ce presupune aceasta și cu ce provocări vine.
Introducerea algoritmilor evolutivi, cum ar fi cei utilizați în tehnologia inteligenței artificiale poate reduce capacitatea arhitectului de a limita potențialul sistemului. Algoritmii evolutivi au nevoie de cantități mari de date pentru a fi ”antrenați” și pentru a dobândi abilitățile de învățare necesare manifestării unui comportament autonom. Tipul, originea și natura acestor date devin un factor crucial care poate afecta proiectarea, crearea și comportamentul sistemului. Aceste date necesare ”învățării” nu sunt ușor de obținut și nu sunt întotdeauna imparțiale. În plus, având în vedere că decizia privind tipul de date utilizate pentru antrenarea algoritmilor aparține arhitectului, este necesar să se evite riscul introducerii unor prejudecăți în procesul de proiectare. Cu toate că acest aspect poate fi considerat un risc introdus în etapa de concepere a sistemelor arhitecturale adaptive, îi conferă în același timp și proiectantului o anumită flexibilitate în exprimarea creativității și a caracterului personal.