Ce am învățat cu toții în urma evenimentelor regionale și globale recente? Cum ducem mai departe conceptul de modularitate în orașele și comunitățile viitorului imediat?

Sunt subiecte ce vor fi atinse în prezentarea arh. Raluca Șoaită, fondator Tesseract Architecture, în cadrul Conferinței specialiștilor în proiectarea spitalelor.

Tesseract Architecture este proiectantul primelor proiecte de arhitectură de ugență din România, în contextul pandemiei de Covid 19 – un număr total de peste 25.000 mp de scheme funcționale, care au acomodat mii de pacienți, au fost realizate sau sunt în curs de realizare de echipa 
Tesseract. Acestea s-au dovedit a fi o soluție rapidă și eficientă în contextul pandemic, iar în urma conflictului din Ucraina diferite țări europene au apelat la soluții modulare de urgență pentru acomodarea nevoilor de cazare temporară a refugiaților. Utilizarea containerului în arhitectură este și o formă de dialog eficient cu mediul, de reutilizare eficientă a unor resurse care nu sunt altfel valorificate.

 

Alte prezentări din cadrul Conferinței specialiștilor în proiectarea spitalelor

Noul Spital Regional de Urgență Iași

Proiectul va fi prezentat de arh. Mariana Cârstoiu – Design Coordinator K-BOX Construction & Design și arh. Marco Smiderle – Project Manager Altieri Italia. Noul Spital Regional de Urgență Iași propune o soluție cu impact redus asupra mediului înconjurător, orientat către surse de energie regenerabilă și cu caracteristici și performanțe ridicate de anvelopare. Suprafață totală construită este de 148.885 mp, parcări 1536 mp, total 850 de paturi. Demararea proiect va fi în 2022, finalizare pe lucrări de construcție în 2028.

Construirea și dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași

Proiectul va fi prezentat de arh. Gabriela Tânjală – TDD Concept Studio; arh. Cristina Sarb, Cubicon Invest; ing. Silviu Pop – CSP Proiect Line; ing. Ovidiu Ilies – Cubicon Invest, cărora li se alătură dr. Alexandru Coman – medic epidemiolog. Spitalul include un Sector spitalizare și intervenții, investigații și explorări funcționale, cu un număr de 450 paturi pentru spitalizare continuă și 50 de paturi spitalizare de zi; Bloc universitar: bibliotecă, amfiteatru 226 locuri, săli de lucrări practice, săli individuale de studiu și săli simulatoare; Centru de cercetare aplicată şi studii medicale (inclusiv simulatoare);
Funcțiuni conexe: hotel pentru bolnavi și însoțitori, hotel pentru cadre medicale, grădiniță;Suprafață construită totală este de 24.278,07 mp.

Noul Spital Județean de Urgență Focșani

Proiectul va fi prezentat de arh. Silviu Popaescu, fondator Popaescu &Co, și arh. Olivia Crișan, Tesseract Architecture. Noul Spital Județean de Urgență va avea o capacitate de spitalizare de 760 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, bloc universitar cu săli de curs și amfiteatru pentru 100 persoane, sector de specializare modern cu secții din aproape toate domeniile și spații special concepute pentru toate activitățile medicale și conexe, inclusiv un heliport. Studiul de fezabilitate al Noului Spital Județean de Urgență Focșani este realizat de asocierea dintre studiourile de arhitectură specializate – Popaescu &Co, Tesseract Architecture [Studio SQM], având ca beneficiar Consiliul Judeţean Vrancea.

Spitalul Mama și Copilul din cadrul Spitalului Județean Constanța

Proiectul va fi prezentat de arh. Gabriel Dumitrache, expert internaţional în domeniul arhitecturii de spitale în cadrul societăților franceze Conseil Sante și Sofreco. Spitalul va avea 365 de paturi, 9 săli de operații și o suprafață de 36.000 mp.

Spital Modular Reșița și Spitalul Județean Călărași

Proiectele vor fi prezentate de dr. Ing. Ioan Silviu Doboși – Dosetimpex SRL Timișoara și arh. Dragoș Bocan – Atelier CAAD SRL Timișoara.

Centrul Integrat de Transplant de la Cluj

Proiectul va fi prezentat de arh. Șerban Tigănaș, co-fondator Dico&Tigănaș Cluj-Napoca.

Conferința inițiată de SHARE Architects va reuni pe 30 mai specialiști din domeniul proiectării de infrastructură medicală atât din România, cât și din Franța, Turcia, Italia și Cipru. În cadrul evenimentului, care se va desfășura la Radisson Blu Hotel București, se vor prezenta experiențe și exemple de bune practici în arhitectură și proiectare și se va discuta aplicat pe proiecte de anvergură din țară, dar și din Europa.

Conferința este parte a seriei SHARE Talks – Experts’meetings, inițiată de SHARE Architects în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Înregistrările la eveniment se pot face aici: https://membership.share-architects.com/Events