Arh. Sorina Brașoveanu: În perioada aceasta s-au suprapus trei parametri destul de importanți în mediul urban – sănătatea, revoluția digitală și sustenabilitatea

“Cu toții am experimentat în această perioadă o nouă viziune asupra vieții cotidiene: noua percepție asupra muncii, a timpului liber sau a relațiilor personale, toate au dus la o schimbare în viața urbană. Dacă până ieri eram obișnuiți să proiectăm spații publice pentru a facilita socializarea, astăzi vedem că ne îndreptăm spre o segregare, s-a văzut o scădere majoră a cererii în vederea spațiilor de socializare din cauza fricii, a lucrului de acasă, accelerării migrației spre comerțul online, toate acestea lăsând incert viitorul străzilor noastre”, a declarat Sorina Brașoveanu, Arhitect și co-fondator al biroului DAABS ARHITECTS din Barcelona, Asistent Universitar în cadrul Universitat Internacional de Catalunya, în cadrul Dezbaterii video EuroUrbanism de pe 29 iulie.

Potrivit acesteia, o temă foarte importantă este reprezentată de spațiile comerciale și transformarea accelerată a mobilității urbane: “Aș vrea să menționez trei orașe în care s-a produs o accelerare în ultimele trei luni. Parisul, în care s-au introdus 650 de kilometri, iar timpul de execuție s-a redus, în timp ce la Milano sau Barcelona s-au închis dintr-o dată 44 de străzi, ceea ce a generat 30.000 de mp de spațiu public. Vorbim de crearea a 60 de itinerarii sigure, iar alte 34 consolidate doar la cererea rezidenților, vorbim de o societate care a inteles necesitatea spațiului public”.

 

Citiți articolul integral pe platforma specializată EuroUrbanism.ro