Arctic este cel mai puternic brand a pentru al treilea an consecutiv, în topul realizat de Biz și Unlock Research și prezentat la evenimentul BrandRo 2022.
Anul trecut, Arctic a împărțit prima poziție cu Borsec, brand care ocupă locul 2 în ediția din 2022, în timp ce poziția a treia este ocupată de Gerovital. În clasament se mai află eMAG, Napolact, Dorna, Aqua Carpatica, Dero, Covalact și Bucovina.
„Fiecare an vine cu noi provocări pentru brandurile românești, iar această ediție a topului nu face excepție. Analiza pe care o facem alături de Unlock Market Research de 13 ani scoate la iveală companiile și oamenii care știu să câștige consumatorii de partea brandului lor, dar și cât de important este să investești constant și să ai o strategie de branding bine gândită. Doar așa te poți impune printre cele mai puternice branduri românești”, spune Marta Ușurelu, owner Biz.
Din studiu au reieșit informații despre comportamentul românilor. În ultimul an, consumatorii au fost tot mai exigenți cu brandurile românești, iar acestea sunt tot mai vulnerabile în actualul context economic. Următorul pas va fi o triere, în urma cărora vor rămâne brandurile cu adevărat relevante, cele care sunt mult mai mult decât „doar un brand românesc”. Românii nu sunt “împotriva” mărcilor românești, însă vor mai mult de la ele. De exemplu, 40% declară că vor să cumpere mai multe mărci și produse românești anul viitor, însă pentru o astfel de dinamică, consumatorii au nevoie și de opțiuni relevante.
“Studiul anual și topul brandurilor românești din 2022 indică faptul că intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a acestei piețe în care să spui că ești din România nu mai este suficient. Oamenii au avut într-adevăr nevoie de o perioadă de acceptare și re-valorizare a brandurilor românești, dar este firesc ca această etapă să se încheie, mai ales că a existat multa dezvoltare în zona „made în România”. Acum oamenii spun că au nevoie de mult mai multă competitivitate în zona de business-uri locale românești, de diferențiere prin calitatea produselor și serviciilor oferite. Practic nu mai este suficient să spui „sunt de-al vostru, născut aici”, ci contează mai mult ce faci pentru români și România, cum contribui la creșterea calității vieții oamenilor din acestă țară, de pe această piață”, spune Alexandra Cojocaru, Partner Unlock.