Oferta de servicii de telemedicină din România a accelerat în 2020, cu precădere în al doilea semestru. Anual, în cabinetele medicilor de familie şi cele de specialitate, de stat şi private, din România, sunt efectuate circa 65 – 70 de milioane de consultaţii, trimiteri şi reţete. În 2020, aproximativ 7% – 8% dintre acestea, reprezentând 4,5 – 5 milioane de consultaţii, trimiteri şi reţete, au fost efectuate prin telemedicină, potrivit estimărilor Telios Care.

Estimările iau în calcul datele Institutului Naţional de Statistică, în legătură cu activitatea unităţilor sanitare. „Ne aşteptăm ca aceste cifre să continue să crească, în contextul în care românii s-au obişnuit să apeleze la servicii medicale online şi apreciază uşurinţa prin care le accesează. Credem că cele două modalităţi prin care pot fi accesate serviciile medicale, în clinici şi la distanţă, vor creşte împreună şi îşi vor alimenta dezvoltarea reciproc. Telemedicina va prelua multe din cazuri şi le va direcţiona pe cele mai complexe în clinici şi la analize de laborator şi imagistică, iar intrările din clinici vor genera accesări ale serviciilor la distanţă pentru interpretări şi consulturi ulterioare”, spune Philip Choban, CEO, Telios Care.

Pentru anul în curs, Telios Care se aşteaptă la o creştere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care pacienţii s-au obişnuit să apeleze la telemedicină ca primă soluţie în multe situaţii.

Utilitatea serviciilor de telemedicină s-a dovedit salutară şi în prevenţia infectării pacienţilor cu Sars Cov-2, prin creşterea capacităţii de oferire de servicii medicale la distanţă, în condiţii de maximă siguranţă. În contextul pandemiei de COVID-19, cei mai mulţi dintre bolnavi, au evitat şi amânat vizitele la medic, cu consecinţe grave pe termen lung, atât din punct de vedere al gestionării diferitelor afecţiuni, cât şi al costurilor generate.