Apple porneşte împotriva curentului: va lansa un iPhone mai mic pentru a contracara scăderea vânzărilor de telefoane

iphone-6sGrupul american Apple ar urma să lanseze un iPhone mai mic și mai ieftin destinat piețelor emergente și, posibil, Chinei, cea mai mare piață de smartphone-uri din lume, în încercarea de a inversa tendința de scădere globală a vânzărilor celui mai important produs al grupului.

Lansarea noului telefon, care potrivit analiștilor va fi denumit iPhone SE, ar da un impuls vânzărilor Apple pe piețele în creștere rapidă din India, Orientul Mijlociu și Africa, dar riscă, de asemenea, să ducă la scăderea prețului mediu de vânzare a telefoanelor, precum și a marjelor de profit. “iPhone SE oferă un nou stimulent pentru cei care nu vor un telefon cu ecran mare”, susține Bob O’Donnell, analist la TECHnalysis Research.

Potrivit acestuia, un iPhone mai ieftin ar putea fi atrăgător pentru consumatorii de pe piețele emergente dar, cu toate acestea, nu este un succes garantat deoarece ar fi în continuare mai scump decât telefoanele rivalilor, care utilizează sistemul de operare Android.

Apple a invitat jurnaliștii la auditoriul său din Cupertino, o locație mai mică decât cea de la San Francisco unde grupul își dezvăluie de obicei noile telefoane iPhone. În stilul său caracteristic, Apple nu a oferit niciun fel de detalii cu privire la produsul care va fi dezvăluit însă analiștii cred că va fi un telefon mai ieftin din gama entry, cu un ecran cu o diagonală de 4 inchi (10-centimetri). Un al doilea produs care ar putea fi dezvăluit luni este o nouă versiune a tabletei iPad Pro, care va combina puterea de procesare și performanțele unui iPadPro într-o versiune cu un ecran de doar 9,7 inchi (24,6 centimetri) similar unui iPad Air.

Prezentarea noilor produse va avea loc cu o zi înainte ca avocații Apple să se confrunte în justiție cu Biroul Federal de Investigații (FBI) care a cerut Apple să deblocheze iPhone-ul unuia dintre autorii atacului de la San Bernardino (California) comis de către un cuplu de musulmani radicalizați și care s-a soldat cu 14 morți la începutul lunii decembrie. AGERPRES