Apple intenționează să scoată pe piață un autovehicul electric până în 2019

appleCompania Apple ia în calcul continuarea planurilor privind producerea și vânzarea în serie a unui autovehicul electric în următorii patru ani, potrivit relatărilor cotidianului The Wall Street Journal.

Potrivit unor surse apropiate de acest proiect, numit Titan, până în 2019 ar urma să înceapă procesul de fabricație. Responsabilii de la Apple au analizat de mai bine de un an de zile posibilitatea producerii autovehiculului electric, la un moment dat luând în calcul chiar și achiziționarea companiei Tesla Motors.

Potrivit Wall Street Journal, compania a dat undă verde coordonatorilor proiectului să facă demersurile necesare pentru triplarea resursei umane alocate proiectului Titan, în prezent fiind implicați peste 600 de oameni.

Responsabilii din cadrul Apple nu au dorit să comenteze aceste informații. AGERPRES