ANIS – Asociaţia Industriei de Software şi Servicii reprezintă interesele industriei high-tech de peste 18 ani.
Prin diversitatea naturii intereselor reprezentate, cât şi a serviciilor oferite de către acestea – multinaţionale, companii antreprenoriale, din zona de servicii şi produs – ANIS deține o imagine consolidată asupra nevoilor reale ale zonei high-tech, aflată într-un proces continuu de transformare. Industria high-tech are un impact generalizat, de aceea ANIS este direct preocupată de la chestiuni de fiscalitate şi crearea unui mediu de business stabil şi predictibil, la educaţie şi sprijinirea performanţei prin sprijinirea dezvoltării capitalului uman, în esenţă, ANIS militând pentru crearea unui ecosistem investiţional care să plaseze România pe harta globală inovaţiei şi a performanţei.
Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
În cadrul ANIS sunt reunite peste 130 de companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ceea ce asigură asociaţiei reprezentativitate la nivel naţional.
Membrii ANIS au peste 30 000 angajaţi, generând un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.
Cifra de afaceri cumulată a membrilor ANIS depășește 2,5 miliarde de euro, plasând asociația în zona actorilor cheie în ceea ce priveşte amprenta economică în plan local.