Angajatorii vor avea obligaţia de a organiza activitatea de resurse umane doar cu persoane care deţin competenţe în administrarea de personal

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pe 8 septembrie un proiect de lege care prevede că angajatorii au obligaţia de a organiza activitatea de resurse umane şi de salarizare numai cu persoane care deţin competenţe în administrarea de personal.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, ca, în situaţia externalizării activităţii de resurse umane, serviciile externe specializate în resurse umane şi salarizare să fie coordonate de un expert în legislaţia muncii.

Totodată, se preconizează introducerea procedurii concilierii în cazul conflictelor individuale de muncă, precum şi a posibilităţii ca la negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă sau cu prilejul desfăşurării unei cercetări disciplinare salariatul să poată fi asistat de un expert în legislaţia muncii.

“La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă ori pe durata concilierii unui conflict individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de către un consultant extern specializat în legislaţia muncii sau de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, conform propriei opţiuni. (…) Cu privire la informaţiile furnizate, prealabil încheierii contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, inclusiv pe durata concilierii, între părţi poate interveni un contract de confidenţialitate”, se arată în proiect.

Acesta menţionează că fiecare angajator are dreptul de a-şi organiza activitatea de resurse umane şi salarizare în următoarele moduri: prin asumarea de către angajator a atribuţiilor specifice, prin desemnarea unuia sau mai multor angajaţi cărora să le repartizeze prin fişa postului atribuţii privind activitatea de resurse umane şi salarizare, prin contractarea unor servicii externe specializate în resurse umane şi salarizare.

“Serviciile externe specializate în resurse umane şi salarizare vor fi coordonate de un expert în legislaţia muncii”, mai spune iniţiativa legislativă. Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. AGERPRES