Schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulţi angajatori începând din toamnă este creşterea ratei de fluctuaţie din companii, un alt motiv de îngrijorare pentru recrutori fiind acela că vor avea din nou dificultăţi în a găsi candidaţi sau că joburile din străinătate vor fi prima opţiune pentru o bună parte dintre specialişti sau muncitori calificaţi, conform celui mai recent sondaj derulat de eJobs.
„Piaţa muncii arată, în 2021, complet diferit faţă de 2020 şi pare că deja ne-am întors la un context similar celui din 2018 – 2019, în condiţiile în care, lunar, angajatorii prezenţi pe eJobs.ro scot în piaţă peste 30.000 de joburi noi, iar candidaţii îşi recâştigă poziţia de forţă. Cu o revenire spectaculoasă a unor sectoare care anul trecut au fost puse în stand-by, precum HoReCa sau turism, deja companiile încep să ducă o luptă acerbă pentru atragerea candidaţilor relevanţi. În plus, din toamnă, cu toţii se aşteaptă la o revenire şi la o serie de schimbări în relaţia cu candidaţii şi cu angajaţii. (…) schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulţi angajatori, dar şi de care se tem cel mai mult este creşterea ratei de fluctuaţie din companii. Pe acest fond, un alt motiv de îngrijorare pentru recrutori este că vor avea din nou dificultăţi în a găsi candidaţi sau că joburile din străinătate vor fi prima opţiune pentru o bună parte dintre specialişti sau muncitori calificaţi”, se menţionează într-un comunicat al platformei de recrutare.