Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că prin propunerea legislativă de modificare a OUG 41/2016, aflată în dezbatere parlamentară, cetăţenii nu vor mai fi puşi „pe drumuri inutile”, pentru că nicio instituţie din administraţia publică centrală nu va mai cere vreun document emis de altă instituţie publică.
„În Biroul Permanent, a fost repartizat către comisiile de specialitate proiectul de modificare a OUG 41/2016. O instituţie nu trebuie să mai ceară niciunui cetăţean un document emis de altă instituţie. Acestea trebuie să comunice între ele în interesul oamenilor! Este un pas important atât de aşteptat spre digitalizarea şi transparentizarea administraţiei publice”, a scris Dragu pe Facebook.
Potrivit propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari PNL şi USR PLUS, „se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost trimise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale”.
Proiectul de act normativ prevede că instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emise documentele de care au nevoie în copii ale acestora în format electronic. AGERPRES