ANAT: “Legea voucherelor de vacanţă va aduce 400 de milioane de euro anual, în turism”

tichet-vacantaAplicarea legii voucherelor de vacanţă din această vară va aduce un plus de 400 de milioane de euro anual, în industria turismului, consideră Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.

Reprezentanţii ANAT apreciază că votul dat miercuri în Camera Deputaţilor pentru ordonanţa de urgenţă de modificare a actului legislativ este o măsură care susţine turis¬mul de la noi. Aceştia au precizat că salariaţii pot primi vouchere de vacanţă cu o valoare de până la şase salarii minime brute, pe care le vor folosi pentru vacanţe în ţara noastră: “Toate primele de vacanţă care se vor acorda în sistemul de stat, începând cu 1 ianuarie 2016, vor fi numai sub formă de vouchere de vacanţă. Impozitarea acestora este similară celei a tichetelor de masă, cu mult mai avantajoasă pentru angajator faţă de impozitarea pe salarii, ceea ce va determina angajatorii să ofere salariaţilor vouchere de vacanţă şi va aduce economii substanţiale companiilor de stat care acordă prime de vacanţă. Salariaţii vor putea alege în mod liber agenţiile de turism şi unităţile hoteliere de la care să cumpere servicii turistice cu vouchere de vacanţă”.

Potrivit ANAT, voucherele vor fi emise atât pe hârtie, cât şi în format electronic de către unităţi specializate şi bănci. Prim-vicepreşedintele ANAT, Lucia Morariu, a declarat: “Deputaţii au înţeles că trebuie să susţină angajatorii cu capital de stat şi capital privat să dea românilor posibilitatea de a petrece vacanţe de refacere în staţiuni şi regiuni turistice autohtone, în vederea creşterii stării de sănătate a populaţiei din ţară, dar şi pentru susţinerea industriei turismului românesc în condiţii de fiscalizare completă. Este o lege din care toată lumea câştigă, respectiv salariaţi, angajatori şi industria turismului în general”.