Amanda Zhang este noul director general al Mercedes-Benz România

Mercedes-Benz România a anunţat că Amanda Zhang (43 de ani), senior manager marketing communications în cadrul Mercedes-Benz AG, va prelua funcţia de CEO de la Martin Schulz (47 de ani), începând cu 1 martie 2021.

“Mercedes-Benz România anunţă că Amanda Zhang (43 de ani), Senior Manager Marketing Communications în cadrul Mercedes-Benz AG, va prelua funcţia de CEO de la Martin Schulz (47 de ani), începând cu 1 martie 2021. După un mandat de doi ani la conducerea Mercedes-Benz România, Martin Schulz va prelua funcţia de preşedinte şi CEO al Mercedes-Benz Cars Middle East”, a anunţat compania.

Cariera Amandei Zhang a debutat cu un Program Internaţional de Management în cadrul Daimler, acum aproape 20 de ani. De atunci, a supervizat proiecte internaţionale precum „Journey to China” – care a constat în transferarea operaţiunilor de vânzări din Hong Kong în Beijing. De asemenea, Amanda Zhang a contribuit la consolidarea echipei de sales market management din Japonia şi la dezvoltarea echipei de product management şi marketing din Regiunea Europa. Începând cu 2016, ea a fost implicată direct în elaborarea unui centru de competenţă dedicat zonei de Product Management şi Marketing, cu două locaţii în Europa, dezvoltând totodată proiecte locale şi regionale în 18 pieţe europene.

“2020 a fost un test dificil pentru toţi cei aflaţi în poziţii de leadership. Iar Martin Schulz a trecut cu brio testul. Aria sa de expertiză şi buna cunoaştere a întregului business Mercedes-Benz au fost esenţiale în traversarea acestei perioade pline de ambiguităţi. Iar faptul că Mercedes-Benz conduce topul autoturismelor premium în 2020 este o dovadă puternică a acestui fapt”, a spus Karl Schregle, head of Mercedes-Benz Cars Sales Europa.

Martin Schulz s-a alăturat companiei Mercedes-Benz în urmă cu 20 de ani.

“Consolidarea poziţiei de lider pe piaţa locală şi amplificarea promisiunii companiei cu privire la un viitor neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon sunt în topul priorităţilor mele”, a spus Amanda Zhang.