“Cea mai mare provocare cu care ne-am confruntat în cei doi ani de pandemie a fost faptul că a trebuit să ne focusăm pe gestionarea stării de panică, create în rândul angajaților. În acest sens, am considerat că respectarea cu prioritate a protocoalelor de sănătate și stabilitatea locurilor de muncă au fost cele două elemente care au redat încrederea angajaților”, spune Alina Epure, Senior Recruitment and Training Partner în cadrul Antena Group, într-un interviu acordat portalului GlobalHRManager.ro.
Această provocare a apărut în contextul în care multe dintre departamentele din cadrul companiei trebuiau să funcționeze în acea perioadă cu prezență fizică. Ca urmare, spune Alina Epure, compania a luat decizia de a oferi mai multă flexibilitate în această direcție, sprijinind angajații cu resursele necesare atunci când au fost nevoiți să lucreze de acasă.
Reprezentanta Antena Group mai spune că, într-o companie cu aproximativ 1200 angajați, comunicarea internă este absolut esențială pentru a menține implicarea continuă a angajaților în relația cu colegii din echipă și din celelalte departamente, precum și pentru a genera sinergii profesionale menite a perfecționa în mod constant activitatea.
“Mizăm foarte mult pe transparență, astfel că toți angajații sunt incluși și implicați în procesul de comunicare. În acest mod, angajații sunt încurajați să-și exprime liber opiniile, să ofere feedback și să îmbunătățeascã spiritul de echipă, dar și cultura organizației”, concluzionează Alina Epure.