“Lucrez de 23 de ani pentru un o companie japoneză, prezentă de aproape trei decenii în România, prima companie de profil care a ales să susțină programe de responsabilitate socială. Termenul CSR era la acel moment destul de puțin cunoscut, acum deja parcă s-a mai perimat puțin. Partea de sustenabilitate este într-adevăr destul de nouă, dar foarte des folosită”, a spus Alina Marinescu, Community Investment manager JTI în cadrul dezbaterii profesionale CLCC “De la CSR la ESG”, organizată pe 15 septembrie.
În ceea ce privește JTI România, compania urmează pe zona de sustenabilitate strategia grupului, Japan Tabaco. “La nivel de grup Compania raportează pe principiile London Benchmarking Group. Local, aici am considerat că este firesc să ne facem noi o autoevaluare din perspectiva programelor pe care le desfășurăm. Pe zona de social, în mod continuu, asumat și serios pe termen lung, din aprilie 1998 având un program care continuă în fiecare zi de atunci, Seniorii JTI. De asemenea, avem programe foarte frumoase și cu multă continuitate, pe zona artistică, de artă și cultură – Întânirile JTI. Avem colaborări cu festivalele mari de teatru, de la Sibiu, Tiff, dar și alte proiecte. De asemenea, suntem responsabili de promovarea culturii japoneze în România. Avem o colaborare frumoasă cu ambasada Japoniei și cu dânșii am reușit să inființăm acum 17 ani Centrul de cultură japoneză din cadrul Universității Româno-Americane”.
“Noi vorbim de foarte mulți ani despre CSR. Mai nou, vorbim despre sustenabilitate și facem lucruri sustenabile. În cladirea JTI dar și în fabrica JTI de pe platforma Pipera folosim energie electrică din surse regenerabile în proporție de 100%. Ne preocupăm foarte mult de rata de reciclare, care este de 99%. Avem toate standardele ISO, funcționăm după principii japoneze, deci facem lucrurile foarte serios aici”, a conchis Alina Diana Marinescu.
Înregistrarea întâlnirii „De la CSR la ESG” poate fi urmărită integral AICI.
Dezbatere digitală marca CLCC
Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.