LIBERTY Steel Group a desemnat-o pe Aida Nechifor în funcția de Director General al Combinatului Siderurgic LIBERTY Galați. Aida Nechifor – care lucrează în Combinat de 20 de ani – este prima femeie care vine la conducerea unității în cei 55 de ani de istorie a unității. Ea este și prima femeie în fruntea unui producător de oțel din România.

Aida Nechifor, care a fost anterior Director Financiar al Combinatului și membru în Comitetului de Conducere din decembrie 2018, s-a alăturat companiei în 2001. Inițial, a lucrat ca economist, înainte de a conduce echipe de vânzări, contabilitate, raportare financiară, planificare și analiză. Este absolventă a Facultății de Administrare Economică și Afaceri a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Prasanta Kumar Mishra, care fusese numit Manager General Interimar în februarie 2021, este desemnat Director Executiv al LIBERTY Galați. Din această poziție, Prasanta va continua să lucreze îndeaproape cu Aida pentru a conduce operațiunile, proiectele și aspectele tehnice ale activității de producție a Combinatului și pentru a continua proiecte-cheie de dezvoltare strategică, precum cuptoarele cu arc electric, instalația de reducere directă a fierului și mini-laminorul de benzi la cald integrat un cuptor cu descărcare în arc electric.

Paramjit Kahlon, CEO Primary Steel and Integrated Mining, LIBERTY Steel Group, a declarat: „Sunt încântat să îi atribui Aidei acest rol important deoarece cred că ea poate și va fi o inspirație extraordinară pentru dezvoltarea Galațiului și pentru industria siderurgică românească, la scară mai largă. De la începutul anului, ea, cu susținerea lui Prasanta, a condus echipa de la Galați cu calm și eficiență pentru a obține, constant, rezultate excelente. Consider că poate coordona acum echipa pentru a continua eforturile de a crește nivelurile de producție 3 milioane de tone de oțel pe an, de la circa 2 milioane anul trecut, precum și de a accelera planurile ambițioase ale Combinatului de a deveni neutru de carbon până în 2030.”

LIBERTY Galați este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forță de muncă de circa 6.800  de oameni și o capacitate de producție actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.