Agroland deschide cel mai mare magazin al rețelei în cadrul proiectului Penny Center Fundeni

Rețeaua de magazine specializată în comercializarea de produse agricole Agroland, înființată în 1997 în Timișoara, inaugurează prima unitate Agroland MEGA din București și cel mai mare magazin din rețea în cadrul proiectului Penny Center din cartierul bucureștean Fundeni.

Agroland MEGA Fundeni este cel de-al șaselea magazin de acest tip din cadrul rețelei, desfășurat într-un spațiu de 550 metri pătrați. Agroland se alătură proiectului Penny Center Fundeni al cărui mix de retaileri mai include un supermarket Penny, magazinele Pepco și JYSK, precum și o spălătorie auto. Agroland MEGA este un concept de magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie și hobby farming-ului, având o suprafață de 3-4 ori mai mare decât magazinele Agroland tradiționale.

Horia Cardoş, Director General Agroland, a declarat: „Deschiderea primului magazin Agroland MEGA din București a fost o provocare pentru noi, implicând toată echipa de management. Ne dorim și suntem convinși că acest magazin va fi un succes și vom reuși, alături de ceilalți retaileri, să servim nevoile zecilor de mii de familii care locuiesc în apropierea Penny Center Fundeni.”

Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, cu un capital 100% românesc, fondată în 1997 la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. Rețeaua Agroland are 250 de unități în 29 de județe și comercializează furaje şi echipamente pentru ferme mici şi medii, produse și echipamente pentru grădinărit, hrană și accesorii pentru animalele de companie. Reprezentanții companiei vor continuă extinderea atât în București, cât și în restul țării până la sfârșitul lui 2020 și în primul trimestru din 2021, cu alte patru Agroland MEGA, dintre care două în apropierea Capitalei.