Vânzările QuickMobile, unul dintre specialiștii importanți în tehnologie din România, au crescut cu circa 75% în primul semestru din acest an. Evoluția a fost susținută, pe de o parte, de cererea tot mai mare pentru gadget-uri și telefoane premium, dar și de direcțiile principale de dezvoltare trasate de companie la începutul anului.
Astfel, cifra de afaceri a QuickMobile, la nivelul shop-ului online și magazinelor fizice, în primele șase luni din 2016, a depășit 70 milioane de lei, în creștere cu 75% față de aceeași perioadă a anului precedent.
”În ultimii doi ani ne-am concentrat fie pe cifra de afaceri, fie pe creșterea profitului. Astfel, după ce în 2014 nivelul cifrei de afaceri a fost primordial pentru noi, anul trecut am pus accentul pe creșterea profitului, fiindcă suntem o companie românească privată și ne dezvoltăm organic, din resurse financiare proprii. În 2016, însă, ne-am îndreptat atenția, în egală măsură, atât către creșterea afacerilor, fiindcă vrem să depășim rezultatele din 2014 pe acest segment, cât și către profit, ținta vizând un nivel mai mare cu cel puțin 10% față de 2015”, declară Tudor Țiboc, General Manager-ul QuickMobile.
Potrivit acestuia, în primul semestru al anului, românii au avut un apetit ridicat pentru dispozitivele wearable, mai ales pentru ceasurile inteligente, în ton cu tendința de la nivel european. O altă categorie de produse care a susținut evoluția din perioada analizată a fost cea a telefoanelor mobile, românii preferând, cu precădere, smartphone-urile premium. În ambele cazuri, clienții au optat, preponderent, pentru device-urile recent lansate de producători renumiți pe plan internațional, precum Apple, Samsung sau Huawei.
”Românii, ca și ceilalți consumatori europeni, vor să aibă branduri premium, la scurt timp de la lansarea pe piață. Din acest motiv, vrem ca în 2016 să ne mărim portofoliul și cu alte branduri puternice la nivel internațional, pentru a susține evoluția ascedentă a business-ului. Rezultatele din primele șase luni arată că principalele direcții de dezvoltare trasate pentru acest an au avut efectul scontat, iar extinderea rețelei de magazine în franciză va consolida poziția QuickMobile de cel mai mare specialist în tehnologie din România”, completează General Manager-ul QuickMobile.
Pentru a obține creșteri pe toate liniile, compania a inițiat, în luna iunie, un plan amplu de extindere în franciză în mai multe orașe mari din țară, precum Sibiu, Ploiești, Pitești, Oradea, Craiova și Târgu Mureș. Acest program va fi continuat și anul viitor, planul vizând noi magazine în franciză și în Brașov, Arad, Alba Iulia, Bacău, Galați, Focșani, Piatra Neamț sau Buzău, dar și în București.