Afacerile multimilionare ale foștilor membri ai trupei ABBA

abbaTrupa suedeză ABBA s-a reunit pentru o seară, la 20 ianuarie, însă doar pentru a-și saluta admiratorii care au venit să asiste la inaugurarea noului lor restaurant tematic “Mamma Mia. The Party” în capitala suedeză, Stockholm.

În spatele proiectului se află Björn Ulvaeus, unul dintre foștii componenți care continuă să mențină vie flacăra legendarei trupe care a câștigat în 1974 concursul Eurovision cu cântecul “Waterloo”. ABBA a fost de la acel succes o mașină de făcut bani, în asemenea măsură încât a ajuns să rivalizeze, la sfârșitul anilor 70, cu compania constructoare de mașini Volvo, unul dintre cei mai mari exportatori din Suedia.

Musicalul și filmul “Mamma Mia” au fost o mină de aur pentru cei doi foști componenți ai trupei, Benny Andersson și Björn Ulvaeus, care au avut rolul de producători. De la premiera la teatrul Prince Edward din Londra, în aprilie 1999, s-au făcut numeroase versiuni ale acestui musical. În 16 limbi diferite, s-au realizat 49 de producții în întreaga lume, din Rusia până în China, iar musicalul a fost văzut de aproape 60 de milioane de spectatori. Filmul, în care au jucat printre alții Pierce Brosnan și Merryl Streep, a fost considerat cel mai răsunător musical ecranizat din istorie cu încasări de 550 de milioane de euro.

Succesul ABBA continuă prin urmare și după 40 de ani iar vânzarea albumelor trupei a depășit 3 milioane și jumătate de euro din drepturi de autor. Noul restaurant-spectacol inaugurat săptămâna trecută la Stockholm va spori și mai mult averea lui Björn Ulvaeus, estimată la circa 150 de milioane de euro și ale cărui investiții sunt diversificate în restaurante, hoteluri, proprietăți imobiliare, o echipă de fotbal, o marcă de vodkă, parfumuri și modă.

abba1Nici ceilalți membri ai trupei nu se lasă mai prejos. Potrivit mass-media, Benny Andersson are o avere de 100 de milioane de euro, Anni-Frid Lyngstad, care a moștenit un castel și un titlu nobiliar de la cel de-al doilea soț Heinrich Ruzzo, prinț de Reuss de Plauen, trăiește dintr-o rentă considerabilă la Zermatt, Elveția, cu noul ei logodnic, vicontele de Hambleden, și își dedică cauzele de binefacere, mai ales cele legate de mediu și de prevenire a dependenței de droguri. Agnetha Fältskog este cea mai “săracă” dintre foștii membri cu o avere, potrivit publicației “The Richest”, care depășește 80 de milioane de euro.

Tyrol, unul dintre cele mai vechi restaurante din Stockholm, situat în parcul de atracții Gröna Lund, a fost transformat în tavernă grecească, “Nikos Taverna”, cu miros de măsline și decoruri în alb-albastru unde clienții plătesc 150 de euro pentru cinci feluri de mâncare și spectacol inclus. “Am văzut lumea încântată la primele acorduri ale piesei ‘Mamma Mia’ și cum se ridica în picioare și dansa printre mese. Acest lucru am vrut să recreeze cu ‘Mamma Mia. The Party”, a explicat Björn Ulvaeus la prezentarea proiectului său.

Este vorba de un spectacol în care clienți, chelneri, muzicieni și cântăreți participă la o mare petrecere în stil grecesc în care timp de câteva ore pot uita de iarna scandinavă și se pot simți la malul mării Egee, în insula Skopelos unde a fost turnat filmul “Mamma Mia!”. Dialogurile sunt în suedeză, deși cântecele sunt interpretate în engleză. Echipa lucrează deja la o nouă versiune în engleză care va fi lansată în mai și care va coincide cu concursul Eurovision care anul acesta se desfășoară la Stockholm și care va atrage mulți turiști în oraș.

Este greu să vorbești de Eurovision fără să amintești de ABBA. Există pachete promoționale puse în vânzare la 500 de euro care includ o noapte la hotelul Pop Star, o vizită la muzeul ABBA și o intrare la gala finală a celebrului concurs. Cina la taverna Nikos face de asemenea parte din turul fanilor ABBA, deși toate cele 450 de locuri sunt deja ocupate pentru două dintre cele cinci seri ale concursului Eurovision. Cei mai aventurieri pot face și o excursie pe insula Viggsö, unde Benny Andersson și Björn Ulvaeus au compus câteva din piesele celebre ale trupei, precum “Fernando” sau “Dancing Queen”. AGERPRES