Afacerile companiilor listate din sectorul transporturilor globale vor fi cu 32% mai mici în T4

Cifra de afaceri a companiilor listate din sectorul transporturilor globale va fi cu 32% mai mică în trimestrul 4 din 2020 şi cu 5% în trimestrul 4 din 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, conform scenariului de bază al Coface.
Potrivit sursei citate, în ipoteza unui al doilea val de pandemie în trimestrul III al anului curent, cifra de afaceri ar fi cu 57% mai mică în trimestrul IV 2020 şi cu 27% mai mică în trimestrul IV 2021. Potrivit analizei, impactul COVID-19 este cu atât mai important cu cât activitatea economică deja încetinea înainte de criză.
“Printre cele 13 sectoare pentru care Coface publică evaluări sectoriale ale riscurilor, transportul aerian ar fi cel mai afectat: cifra de afaceri este preconizată să scadă cu 51% în scenariul de bază şi cu 57% în cazul unui al doilea val de COVID-19 în Q3 din 2020”, se menţionează în raport.
Conform IATA (Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian), traficul aerian a scăzut cu 94% în aprilie 2020 faţă de anul trecut şi nu va reveni la nivelul pre-COVID mai devreme de câţiva ani. Potrivit analizei, scăderea activităţii de pasageri aerieni a dus la o descreştere puternică a capacităţii de încărcătură aeriană, deoarece cea mai mare parte a acesteia este transportată de aeronavele de pasageri.
“Segmentele de transport maritim şi feroviar se confruntă, de asemenea, cu o deteriorare puternică a activităţii lor la nivel global, chiar dacă unele pieţe (cum ar fi transportul feroviar între China şi Europa) se află într-o situaţie mai bună”, potrivit Coface.
Pe de altă parte, Coface precizează contextul în care sectorul transportului aerian a trebuit să facă faţă crizei Boeing 737. De asemenea, au fost puse în aplicare mai multe reglementări pentru reducerea impactului activităţii sectorului de transport asupra mediului, cum ar fi: Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), a cărei reglementări IMO 2020, din ianuarie, urmăresc să limiteze emisiile de sulf ale navelor sau Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (OACI), care din martie 2017 a adoptat un nou standard de emisii de CO2 pentru aeronave. AGERPRES