Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) a votat, pe 10 ianuarie, noua componenţă a Consiliului Director ca urmare a completării unui post vacant de membru, conducerea Consiliului Director al ARB fiind asigurată de Bogdan Neacşu, potrivit unui comunicat de presă.

„Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) reunită în şedinţă astăzi, 10 ianuarie 2023, a votat noua componenţă a Consiliului Director ca urmare a completării unui post vacant de membru. Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de Bogdan Neacşu, preşedinte al Consiliului Director, Gabriela Nistor, vicepreşedinte, Mihaela Bitu, Ion Stan, Cristian Agalopol şi Cornel Stănescu, aleşi în calitate de membri, la care se adaugă începând de astăzi Mircea Busuioceanu. Consiliul Director este organul deliberativ şi decizional al Asociaţiei, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Radu Gheţea ocupă funcţia de preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, conducerea executivă este asigurată de preşedintele executiv, Florin Dănescu.

Asociaţia Română a Băncilor reprezintă piaţa bancară din România de 32 de ani şi s-a extins prin includerea a 11 membri afiliaţi, companii non-bancare.

„Creşterea gradului de educaţie financiară şi digitală din România, susţinerea digitalizării, creşterea intermedierii financiare pe baze sustenabile, consolidarea platformei financiare şi reprezentarea europeană reprezintă direcţiile prioritare de acţiune ale ARB”, se mai precizează în comunicat.

La finele primelor nouă luni din anul 2022, indicatorul de solvabilitate în sistemul bancar era de 21,52%, mai mult decât dublu faţă de nivelul minim necesar. Activele sistemului bancar s-au majorat cu 12,7% în primele nouă luni ale anului trecut, până la 679,3 miliarde lei.

Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante a crescut la 67,22%, la luna martie 2022, înregistrând valori semnificativ superioare mediei europene (44,5%), în timp ce rata creditelor neperformante tinde spre media europeană.

Rata creditelor neperformante a continuat trendul descrescător, până la 2,82%, la luna septembrie 2022.

„Priorităţile industriei bancare vizează menţinerea rolului de principal finanţator al economiei României cu asigurarea stabilităţii şi credibilităţii sectorului bancar. Creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor s-au cifrat la 114,3 miliarde lei, în primele 11 luni ale anului 2022, în creştere cu 14% comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2021”, susţin reprezentanţii ARB.

Conform sursei citate, în cei trei ani de la declanşarea pandemiei, băncile au sprijinit aproximativ 800.000 de clienţi care au întâmpinat probleme de lichiditate, într-un efort conjugat şi cu autorităţile statului.

Asociaţia Română a Băncilor este membră a Federaţiei Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – Reţeaua Internaţională de Educaţie Financiară, a Consiliului European al Plăţilor, a Federaţiei Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European şi a 26 organisme naţionale lucrative privind dezvoltarea cadrului economic. AGERPRES