Atunci când iei decizia de a urma un program de MBA trebuie să iei în calcul faptul că acesta necesită o bună organizare și disciplină. Aceasta este una dintre ideile principale, susținute în cadrul întâlnirii ”Educația pentru manageri și antreprenori”. Întâlnirea a fost moderată de Vasile Strat – Dean Bucharest Business School, care i-a avut ca invitați pe: Alin Angheluță – Board Member MIB SA, profesor în cadrul programelor de MBA, Adina Crăciunescu – Managing Partner DIANA Group, Marius Andron – Operational Manager, Laboratory Division, Regina Maria.

”Participarea la acest MBA a venit din dorința de evoluție și de dezvoltare a competențelor și a cunoștințelor cu scopul de a trece atât personal, cât și la nivel de business, la următorul nivel”, a declarat în cadrul întâlnirii, Adina Crăciunescu, studentă a programului Executive MBA Româno-Canadian.

Trebuie să jonglezi cu viața profesională, cea personală și cea de student

”Experiența MBA te duce într-o atmosferă vibrantă și energizantă, poate fi provocator uneori deoarece trebuie să jonglezi cu viața profesională, cea personală și cea de student. La MBA trebuie să respecți deadline-urile, este un volum destul de mare de materie pe care trebuie să-l parcurgi înainte de curs, dar acest parcurs este îmbogățitor.”

Adina Crăciunescu a subliniat faptul că, ceea ce înveți în timpul programului de MBA poți pune în practică pe parcursul celor doi ani, nu trebuie să aștepti să ajungi la finalul programului, ci poți implementa în timp ce se desfășoară programul.

Zona de teorie dusă în zona de practică ajunge să aibă cele mai bune rezultate

”Experiența de la Milano (study trip) a fost foarte necesară și bună deoarece mi se pare că vizitele de studiu completează experiența de învățare. În acest study trip mi-am dat seama că poți vedea și experimenta ceea ce vezi în sala de curs într-un context real, având șansa de a pune în practică cunoștințele teoretice.”

Cu ideile pe care le-am strâns în timpul MBA-ului o să construiesc un strategic roadmap al business-ului pe următorii 5 ani. Un alt beneficiu al programului MBA pe care l-am simțit este nevoia constantă de evoluție și de conectare cu tot ce este nou, în trend în domeniul afacerilor”, concluzionează Adina Crăciunescu.

 

EventsOnline.ro este platforma evenimentelor business și profesionale. Abonează-te gratuit la newsletter-ul EventsOnline, aici, și poți primi alerte săptămânale cu evenimente din domeniul care te interesează. Platforma EventsOnline.ro este administrată de Oameni și Companii.

Bucharest Business School, din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a fost înființată în 2014 și are două programe internaționale de MBA: programul Româno – Francez INDE MBA și programul Executive MBA Româno-Canadian.