Acţiunile One United Properties, dezvoltator de locuinţe premium şi de birouri din România, intră începând de luni, 12 iulie, la tranzacţionare, sub simbolul bursier ONE, informează Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Listarea One United Properties vine după încheierea unei oferte publice iniţiale de vânzare acţiuni pentru majorarea de capital social, prin intermediul căreia compania a atras 260 milioane de lei.
Oferta publică a avut loc în perioada 22 iunie – 2 iulie. În cadrul ofertei au fost vândute un număr de 130.007.085 acţiuni, în trei tranşe: pentru investitorii instituţionali, pentru investitorii de retail cu alocare garantată şi cu alocare pro-rata.
Acţiunile au fost vândute la un preţ de 2 lei/acţiune, iar pentru ordinele introduse în primele trei zile lucrătoare din ofertă pe tranşa investitorilor de retail cu alocare pro-rata preţul a fost de 1,94 lei/acţiune. Investitorii instituţionali au cumpărat 63% din numărul total de acţiuni, iar investitorii de retail 37% (din care 20% tranşă cu alocare garantată şi 17% tranşă cu alocare pro-rata).
Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 2,86 miliarde de lei. Oferta publică şi listarea au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group. AGERPRES