Arctic Stream, integrator de infrastructură şi securitate IT din România, a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, fiind a 16-a companie care se listează la bursă de la începutul anului.
Compania va continua să folosească mecanismele pieţei de capital pentru finanţare şi dezvoltare, precum acordarea de acţiuni gratuite şi implementarea unui program de fidelizare a angajaţilor, se menţionează într-un comunicat al BVB.
„Încheiem luna iulie cu 16 noi companii la bursă, 14 pe piaţa AeRO şi două pe Piaţa Principală. Este vorba de 16 companii cu o capitalizare cumulată de 909,8 milioane de euro, deci aproape un miliard de euro. Ne bucurăm să avem încă o companie din domeniul IT listată la bursă. Echipa Arctic Stream dă dovadă de viziune pe termen lung întrucât la patru ani distanţă de la înfiinţare au ales să facă acest pas şi vin spre piaţa de capital cu planuri de dezvoltare. Bun venit la bursa”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit lui Dragoş Octavian Diaconu, CEO şi fondator al Arctic Stream, listarea acţiunilor Arctic Stream este un pas important pentru companie, care o ajută să-şi crească notorietatea pe piaţa forţei de muncă, pentru atragerea de specialişti din domeniul IT.

„Avem deja o echipă solidă, pe care dorim să o întărim, pentru a putea valorifica toate oportunităţile de dezvoltare din prezent. Ne dorim o creştere organică pe termen scurt, prin atragerea de noi clienţi din sectoare mai puţin accesate. De asemenea, vizăm dezvoltarea unor direcţii de business, respectiv cybersecurity şi datacenter, unde avem deja capabilităţile existente, dar, în acelaşi timp, avem în vedere şi dezvoltarea prin achiziţii de companii şi fuziuni.(…) Nu vom neglija motivarea acţionarilor şi vom face acest lucru prin operaţiuni recurente de majorare de capital cu acţiuni gratuite. Dorim ca acţionarii noştri să beneficieze de procesul de creştere a companiei chiar din această perioadă de dezvoltare, când dividendele vor fi distribuite într-o măsura redusă”, a spus Dragoş Octavian Diaconu.
Listarea companiei vine dupa încheierea unui plasament privat de acţiuni derulat în luna iunie 2021 prin care acţionarul majoritar a vândut 838.260 acţiuni la un preţ de 25 lei/acţiune. În cadrul plasamentului au subscris 178 de investitori, dintre care 39 investitori calificaţi şi 139 de retail. Valoarea capitalizării anticipate este de 104,7 milioane de lei. Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.
„De astăzi, acţiunile unei noi companii de IT din România devin disponibile pentru investitorii la Bursa de Valori Bucureşti. Suntem onoraţi să fi intermediat atât plasamentul privat, cât şi listarea tehnică a Arctic Stream, companie care se alătura unui număr în creştere de furnizori de servicii şi produse de înaltă tehnologie prezenţi la bursa noastră. Vedem, astfel, cum ne îndreptăm către o stare de normalitate în care cel mai dinamic sector al economiei naţionale câştigă o reprezentare din ce în ce mai mare pe pieţele administrate de Bursa de Valori Bucureşti”, a afirmat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, director general adjunct, TradeVille.

Arctic Stream a fost înfiinţată în 2017 şi este un integrator IT cu un focus pe tehnologiile producătorului de renume mondial Cisco Systems, şi în linie cu cele mai noi tendinţe de pe piaţa globală (Software-Defined Infrastructure, DevOps). Compania are prezenţa fizică în Bucureşti, însă derulează proiecte de infrastructură şi securitate IT la nivel naţional, atât prin intermediul echipei proprii, cât şi prin dezvoltarea unor parteneriate locale. Compania are clienţi atât din sectorul public, cât şi din cel privat, din domenii precum retail, energie, utilităţi.
Numărul de angajaţi a crescut constant de la înfiinţare până în prezent. Dacă în 2017 compania avea un angajat, la finalul anului 2020 avea 8 angajaţi, în acest moment are 12 angajaţi, iar pentru finalul anului curent Arctic Stream ia în calcul un număr de 16 angajaţi.
Arctic Stream a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de aproape 44 milioane de lei, o creştere de peste două faţă de cea din 2019, respectiv 18 milioane de lei. Profitul net al companiei a fost anul trecut de 6,3 milioane de lei, în creştere faţă de anul precedent, încheiat cu un profit net de 1,8 milioane de lei. Compania estimează pentru anul curent un profit net de 4,2 milioane de lei, iar pentru 2022 un profit net de aproximativ 5 milioane de lei. AGERPRES