8 din 10 directori financiari cred că activitatea lor se va schimba în următorii cinci ani

Potrivit unui studiu SAP SE, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, opt din zece directori financiari cred că activitatea lor se va schimba în următorii cinci ani, în condițiile în care aceștia trebuie să facă față unor noi tipuri de provocări, aduse de era digitală.

Astfel, cercetarea arată că este nevoie mai mult decât oricând de o analiză a datelor ”la zi” în ceea ce privește situația financiară a organizațiilor, ceea ce presupune și redefinirea profilului specialiștilor din domeniu.

Studiul SAP, la care au participat 371 de directori financiari, trezorerieri și alți profesioniști seniori din domeniu, evidențiază modul în care se transformă responsabilitățile directorilor financiari. Potrivit cercetării, 83% dintre respondenți cred că administrarea fluxului de numerar și realizarea de prognoze financiare sunt mai dificile acum, din cauza creșterii complexității business-ului.

În plus, 76% dintre participanți susțin că nivelul de complexitate va crește în următorii ani, patru din cinci respondenți (80%) cred că departamentele financiare trebuie să acționeze mult mai rapid decât o fac acum, iar nouă din zece (89%) consideră că îmbunătățirea acurateții, consistenței și calității estimărilor privind numerarul reprezintă o prioritate.

Studiul mai arată faptul că directorii financiari sunt conștienți de beneficiile pe care le-ar aduce posibilitatea ca managementul general al companiei să poată face ușor și în timp util previziuni de business. Astfel, 82% dintre respondenți cred că membrii echipei de conducere au nevoie de informații în timp real legate de finanțele companiei, iar responsabilitatea pentru colectarea, interpretarea și prezentarea acestora le revine tot angajaților din departamentul financiar.

În aceste condiții, doar 24% dintre profesioniștii din domeniul financiar sunt de părere că peste cinci ani vor desfășura aceeași activitate ca acum. Totodată, 78% dintre cei chestionați spun că în următoarea perioadă vor încerca să își îmbunătățească abilitățile de a utiliza soluțiile IT menite să le ușureze munca și prin care organizația să poată obține un avantaj strategic în fața competiției.