65% dintre antreprenorii români cred că societatea penalizează eșecul în afaceri

Antreprenoriatul este mai dinamic ca oricând în România în acest moment. Dacă la ediția 2014 a studiului EY Antreprenorii vorbesc – Barometrul antreprenoriatului românesc observam creșterea vizibilității în mass-media a poveștilor antreprenoriale de succes, în 2015 nu doar că antreprenoriatul este un subiect de discuție foarte efervescent, dar în fiecare săptămână se anunță noi și noi inițiative cu focus pe acest subiect, de la hub-uri, la evenimente de pitching sau networking, la tranzacții care implică startup-uri în tehnologie.

În același timp însă, a început să se discute mai relaxat și despre eșecul în afaceri. Este o turnură normală a comunicării din jurul antreprenoriatului, care indică faptul că antreprenorii sunt mai deschiși să detalieze obstacolele cu care s-au confruntat în parcursul antreprenorial. Frica de eșec rămâne însă una dintre barierele semnificative care îi opresc pe români să își deschidă propria afacere, în condițiile în care eliminarea stigmatului eșecului este critică pentru dezvoltarea inițiativei personale. Pentru 37% dintre antreprenorii respondenți în cadrul studiului EY Antreprenorii vorbesc – Barometrul antreprenoriatului românesc 2015 , eșecul reprezintă o barieră pentru viitoarele proiecte de afaceri, 17% consideră că acesta reprezintă o nereușită în carieră, iar pentru 11% indică lipsa abilităților necesare.

În același timp, procentul celor care cred că eșecul este un prilej de învățare a crescut de aproape 6 ori față de 2014, până la 29%; iar numărul celor care cred că eșecul nu afectează viitoarele proiecte a scăzut cu 3 puncte procentuale, până la 6%.

Prin comparație, studenții sunt mai optimiști decât antreprenorii în privința percepției eșecului în afaceri: doar 22% din studenți văd eșecul ca o barieră pentru viitoarele proiecte de afaceri, față de 37% dintre antreprenori. În același timp, sunt mai pesimiști în percepția eșecului ca prilej de învățare și consideră într-o măsură mai mare comparativ cu antreprenorii eșecul în afaceri ca un indicator al lipsei abilităților necesare pentru a fi antreprenor sau al unui eșec în carieră.

Pentru că expunerea la poveștile de succes reprezintă cel mai eficient factor în favorabilizarea societății la opțiunea de a fi antreprenor, faptul că noile generații afirmă majoritar, în studiul EY Barometrul educației și culturii antreprenoriale în rândul studenților – România 2014, că au fost expuși la experiența antreprenorială în familie sau în cercul de cunoștințe, sau chiar au ajutat în afacerea respectivă, reprezintă un semnal pozitiv. Aceste semne pot susține optimismul celor 55% dintre antreprenori care cred că vom avea un mediu prietenos pentru antreprenori în maxim 10 ani.