Vineri, 11 decembrie 2020, începând cu ora 10.00 are loc Webinarul aniversar Antibiotice: „65 de ani de continuitate și tradiție românească”, intalnire dedicată celor 65 de ani de cunoaștere și dezvoltare ai companiei Antibiotice.

De la cunoscuta Penicilină, primul produs fabricat la Antibiotice Iași în anul 1955, compania s-a transformat într-unul din cei mai importanţi producători români de medicamente generice, care continuă să însănătoșească generaţii de oameni.

Pentru a celebra implicarea, spiritul hipocratic și misiunea companiei de a face medicamentele valoroase mai accesibile pentru pacienţi, medici și farmaciști, compania Antibiotice vă invita la un Webinar aniversar, pe 11 decembrie, data la care a luat fiinţă, acum 65 de ani.

Vor participa:

  • Ioan Nani Director General Antibiotice SA
  • Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial
  • Dr. Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății
  • Radu Hanga, Presedinte BVB
  • Dr. Valeria Herdea – Vicepreședinte Colegiul Medicilor din România
  • Prof. Univ. Dumitru Lupuliasa – Președinte Colegiul Farmaciștilor din România
  • Prof. Dr. Viorel Scripcariu – Rector U.M.F. „Grigore T.Popa” Iași

 

Participarea este GRATUITĂ, cu rugamintea înregistrării prealabile la webinar. Evenimentul este organizat de Antibiotice SA cu suportul partenerului de comunicare profesională Oameni și Companii.

Pentru a vă înscrie la webinar vă rugăm completați formularul de participare disponibil AICI.

Pentru detalii suplimentare despre webinar puteți accesa pagina întâlnirii disponibilă AICI.