Știm cu toții că nimic nu bate experiența discuțiilor față în față, sentimentul revederii unor colaboratori după o perioadă îndelungată sau prima strângere de mână cu cineva pe care aștepți de mult să îl cunoști, însă de-a lungul ultimilor ani am observat cum până și relațiile create în mediul online ne pot fi extraordinar de benefice.

Avantajele evenimentelor de networking fizice sunt multe și evidente, iar la ele se adaugă prin alternativa online câteva noi oportunități, cum ar fi:

  1. Ocazia de a conversa într-un mediu formal/semiformal cu persoane foarte valoroase cu care altfel nu te-ai întâlni deloc din perspectiva distanței, iar din postura unui organizator de evenimente, poți să îi atragi pe aceștia aproape de tine și de evenimentele tale.

Cu siguranță ai ratat cel puțin o dată o potențială întâlnire cu cineva pe care îți doreai de mult să îl cunoști din cauza distanței, fie că e vorba de o cină, un eveniment corporate, o conferință, un summit șamd. Acum evenimentele de tipul acesta nu doar că ne permit să îi ascultăm pe cei care ne inspiră, ci să și comunicăm cu ei în acest tip de evenimente.

Un eveniment de networking (bine organizat și cu un guestlist valoros) te va poziționa în mintea invitaților tăi ca un facilitator de conexiuni de business și vor prețui mult relația cu tine.

2. Poți facilita colaborări care să ”rupă gura târgului”.

Cu toții spun cu drag povestea despre începuturile lor, momentele în care un business sau o colaborare a luat naștere, puctul AHA, plin de speranță. Cu greu se depășește marketing-ul pe care ți-l fac alții prin viu grai, spunând povestea lor de succes care începe deloc coincidențial cu evenimentul tău.

3. Te poți bucura de mai mult timp liber și îți poți relua activitatea obișnuită în timp util.

Fără drumuri dus-întors, îți poți optimiza programul în așa fel încât networking-ul să nu îți consume atât de mult nici din timpul liber, nici din cel dedicat muncii. Pentru acest motiv, ai chiar opțiunea de a limita interacțiunile legate de viața profesională, păstrând beneficiile. Și asta înseamnă poate chiat câteva ore în plus alături de familie.

Elementul care va susține lumea afacerilor și ecosistemele ei va fi întotdeauna relaționarea între oameni, indiferent de domenii, nivel de pregătire, expertiză și denumirea funcțiilor lor. Combustibilul acestor interacțiuni poate fi creat și ”administrat ”chiar de tine și de echipa ta!