2018 ar putea fi desemnat Anul European al Turismului și Patrimoniului Cultural

tapardel_claudiaPrintr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, Claudia Țapardel, alături de europarlamentari din toate grupurile politice, de Secretarul General al Organizației Mondiale a Turismului din cadrul ONU Taleb Rifai și împreună cu peste 70 de asociații și organizații turistice din toată Europa, cer organizarea în 2018 a unui An European al Turismului și Patrimoniului Cultural.

“În calitate de copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European și Patrimoniu Cultural am reușit să adun, în jurul unui obiectiv clar, un număr impresionant de organizații și asociații care reprezintă sectorul turistic european. Cu toții cerem Comisiei să își respecte angajamentele față de turism și să decidă ca 2018 să fie numit Anul European al Turismului și Patrimoniului Cultural”, a declarat Claudia Țapardel.

Scrisoarea deschisă este susținută și semnată inclusiv de către Secretarul General al Organizației Mondiale a Turismului din cadrul ONU, Taleb Rifai. “Cel mai important lucru este să dezvoltăm o voce comună puternică în Europa care să spună cât de mult contează turismul pentru economia UE și ce potențial imens avem de a ne dezvolta în perioada următoare. De aceea mă bucur foarte mult că Secretarul-General al Organizației Mondiale a Turismului din cadrul ONU, domnul Taleb Rifai, este alături de noi și consideră că un An dedicat la nivel European Turismului și Patrimoniului Cultural potențează forța comună a Turismului și Culturii în toată Europa”, a specificat Claudia Țapardel.

Eurodeputata punctează că o decizie în acest sens va aduce multe avantaje turismului din România. “Dacă vom reuși să convingem Comisia să demareze procedurile pentru desemnarea unui An European al Turismului și Patrimoniului Cultural în 2018, România va avea foarte mult de câștigat. Cu toții știm că potențialul nostru de dezvoltare este imens. Turismul românesc a început deja să câștige teren în UE. Să nu uităm că avem cea mai mare creștere a numărului de înnoptări din toată Uniunea în 2015. Mesajul meu este să continuăm pe același drum și să ne construim un brand inteligibil și atractiv pentru turiștii din Europa și din lume”, a explicat eurodeputata PSD.