tapardel_claudiaComisia Europeană a înaintat propunerea ca anul 2018 să fie dedicat Patrimoniului Cultural European. Eurodeputata Claudia Ţapardel, iniţiatoarea proiectului 2018 Anul European al Turismului şi Patrimoniului Cultural, a salutat anunţul comisarului European Navracsics spunând că Europa trebuie să îşi promoveze patrimoniul cultural inclusiv în scop turistic.

“De la începutul mandatului curent am propus organizarea în 2018 a unui An European dedicat Turismului şi Patrimoniului Cultural. Mă bucur azi că cel puţin jumătate din acest obiectiv este îndeplinit, graţie propunerii Comisiei Europene”, a declarat Claudia Ţapardel, copreşedinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European şi Patrimoniu Cultural. Eurodeputata PSD a transmis o scrisoare oficială Comisiei Europene, alături de majoritatea reprezentanţilor turismului european şi de Secretarul General al Organizaţiei Mondiale a Turismului prin care a cerut echipei Juncker să nominalizeze 2018 ca fiind Anul European al Turismului şi Patrimoniului Cultural.

“Chiar dacă în acest moment Comisia a hotărât să susţină în special patrimoniul cultural european prin intermediul acestei acţiuni, eu sunt sigură că şi componenta de turism va fi respectată şi potenţată în 2018”, a fost de părere Claudia Ţapardel. “Rămâne obiectivul meu să conving Comisia Europeană să trateze cu mai multă aplecare şi respect sectorul turismului European. Cred că 2019 ar putea fi privit cu mult succes ca fiind Anul European dedicat dezvoltării turismului european sustenabil”, a continuat Claudia Ţapardel.

“Ţin mult la acest proiect pentru că ştiu un lucru foarte clar. Turismul poate ajuta comunităţi româneşti şi europene să spargă cercurile vicioase ale sărăciei şi ale lipsei locurilor de muncă. Mai ştiu că avem reale pietre preţioase neşlefuite în turismul european şi că România este unul dintre exemplele concludente în acest sens”, a subliniat eurodeputata.