Zitec lansează un nou serviciu de consultanță pentru accesarea de fonduri și granturi

Zitec, furnizor major de soluții de afaceri, servicii digitale și produse tehnologice personalizate din România, lansează un nou serviciu de consultanță pentru accesarea de fonduri și granturi nerambursabile. Compania va oferi consultanță pentru toate tipurile de finanțări nerambursabile la nivel național și european, în orice domeniu care implică inovarea prin digitalizare sau automatizare de produse sau procese. Pentru anul 2018, compania estimează un număr de 10-12 proiecte depuse în colaborare cu clienți actuali sau viitori, pe toate liniile de finanțare disponibile.

„Companiile românești au ințeles nevoia digitalizării, însă acest proces solicită investiții considerabile, mai ales în zona IT. Pentru a veni în întampinarea acestei nevoi reale, am dezvoltat această nouă linie de business pentru a oferi clienților noștri atât soluția tehnică, cât și oportunitatea de a găsi surse de finanțare atractive. Partenerii Zitec vor beneficia de o soluție integrată: consultanță în obținerea de finanțări nerambursabile pentru proiectele lor, alături de accesul la întreaga gamă de tehnologii inovatoare din portofoliul nostru”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.

Potrivit reprezentanților companiei, realizarea unui proiect de finanțare pornește de la o nevoie identificată a clientului pentru îmbunătățirea unui proces sau a unui produs, utilizând tehnologii digitale. Următorul pas implică o analiză comună, consultanții Zitec oferind alternative de finanțare prin diversele programe naționale și europene disponibile. Ulterior, proiectul este dezvoltat astfel încât să răspundă nevoii respective, utilizând tehnologii și procese inovatoare cu costuri și riscuri minime pentru client.

Acest nou serviciu este gestionat de departamentul dedicat din cadrul Zitec, departament în care activează trei consultanți seniori cu experiență cuprinsă între 10 și 15 ani în generarea și gestionarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, atât din fonduri disponibile la nivel național (PHARE. POC, POSDRU, POCU, POCA, POIM, POR ș.a.) cât și european (FP7, Horizon 2020, Erasmus, Eureka ș.a.).

Compania este în căutare de companii românești interesate de accesarea acestor tipuri de fonduri, dar care fie nu au identificat soluțiile tehnice potrivite, fie nu au găsit parteneri specializați în obținerea de finanțări nerambursabile.