Tranzacţii de peste 3 miliarde de euro realizate anul trecut pe Bursa de la Bucureşti

Valoarea totală a tranzacţiilor realizate în 2017 la Bursa de Valori Bucureşti a depăşit 3 miliarde de euro, cu 24% peste nivelul din 2016 şi cu 28% peste media ultimilor 10 ani, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Patru oferte publice iniţiale (IPO) de peste un sfert de miliard de euro şi 9 emisiuni de obligaţiuni corporative, în lei şi euro, au avut loc, anul trecut, la Bursa de la Bucureşti.

“Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut parte, în 2017, de unul dintre cei mai dinamici ani din istorie. Patru companii private şi-au listat acţiunile la BVB şi tot anul trecut s-a înregistrat cel mai mare IPO al unei companii private din istoria pieţei locale de capital”, precizează sursa citată.

DIGI Communications a dat startul listărilor anul trecut, odată cu vânzarea unui pachet de 25,6% din acţiuni în valoare de 944 milioane de lei (207 milioane de euro), ceea ce a reprezentat cea mai mare ofertă publică iniţială realizată de o companie privată pe BVB. Ulterior, AAGES a vândut 15% din acţiuni pentru 5,5 milioane de lei sau 1,2 milioane de euro, Transilvania Broker de Asigurare – 25% din acţiuni pentru 9 milioane de lei sau 2 milioane de euro şi Sphera Franchise Group – 25% din acţiuni pentru 285 milioane de lei sau 62 milioane de euro.

Capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa principală a BVB a atins un nivel record de 35 de miliarde de euro în 2017, în condiţiile în care capitalizarea bursieră a companiilor româneşti listate la BVB a crescut anul trecut cu 20% faţă de 2016 şi a ajuns la aproape 20 de miliarde de euro.

Media zilnică a valorilor tranzacţionate pe toate tipurile de instrumente financiare a ajuns, în 2017, la 12,1 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2016. Pe segmentul de acţiuni, valoarea medie zilnică de tranzacţionare a crescut cu 32% faţă de 2016 şi a ajuns, astfel, la maximul ultimilor 3 ani.

“Piaţa de capital locală a fost marcată în 2017 de numărul ridicat de IPO-uri, toate cele patru listări venind din sectorul privat. Într-un context în care costul finanţării este aşteptat să crească în 2018, tot mai multe companii pot lua în considerare listarea la bursă”, a declarat Lucian Anghel, preşedintele BVB.

Pe segmentul de obligaţiuni corporative, au avut loc 9 listări anul trecut: Globalworth (550 milioane de euro), NE Property Coöperatief (500 milioane de euro), UniCredit Bank (610 milioane de lei), International Investment Bank (300 milioane de lei şi 60 milioane de euro), Impact Developer & Contractor (12,52 milioane de euro), Vrancart (38,25 milioane de lei), Superbet Betting & Gaming (9,7 milioane de lei), Bittnet Systems (4,5 milioane de lei) şi Investia Finance (1 milion de lei).

În premieră, pentru piaţa locală de capital, în 2017 a devenit posibilă decontarea direct în moneda unică europeană. AGERPRES