Skoda Karoq intră pe piața din România cu prețuri de la 19.860 de euro

Noua SKODA KAROQ, un SUV compact cu spaţiu generos și tehnologie de ultimă oră, va vea  în România cu preţuri începând de 19.860 de euro, TVA inclus.

Noua SKODA KAROQ oferă spaţiu excepţional, cele mai noi sisteme de asistenţă, faruri full-LED şi servicii SKODA Connect. Sunt disponibile cinci variante de motor, cu puteri între 85 kW (115 CP) şi 110 kW (150 CP), dintre care patru sunt noi.

Lungimea de 4.382 mm, lăţimea de 1.841 mm şi înălţimea de 1.603 mm, cu spaţiul pentru genunchi de 69 mm şi portbagajul cu capacitatea de 521 l cu scaunele din spate în poziţie normală sunt doar începutul. În plus, la bord pot fi găsite numeroase dotări inteligente, precum sistemul VarioFlex pentru scaunele din spate, permiţând ca acest SUV să devină un van cu capacitatea maximă de încărcare de 1.810 l.

SKODA KAROQ se poziţionează în vârful segmentului său, datorită soluţiilor sale inovatoare de conectivitate. Amintim sistemele de vârf ce oferă hotspot Wi-Fi, noile servicii online mobile SKODA Connect, împărţite în serviciile Infotainment online, pentru informare şi navigaţie, şi Care Connect, pentru asistenţă în caz de avarii sau urgenţe, cu opţionale precum Butonul Emergency Call, precum şi platforma SmartLink+, ce duce interconectarea inteligentă a maşinii cu smartphone-ul la un nou nivel.

O gamă complexă de sisteme de asistenţă a şoferului şi un şasiu care defineşte noi standarde în segment îşi dovedeşte calitatea la deplasarea în off-road fac din SKODA KAROQ un SUV extrem de receptiv la toate nevoile unui şofer. Şi ale pasagerilor, la al căror confort se adaugă cele 20 de dotări „Simply Clever” disponibile.