Romgaz are un randament al dividendelor de 11,4%, Transgaz de 10,8%, iar Nucleareelctrica de 10,5%

Romgaz are un randament al dividendelor de 11,4%, pentru 2017, Transgaz de 10,8%, iar Nuclearelectrica de 10,5%, reiese dintr-un comunicat de presă al Investors Club.

Din punct de vedere al dividendului net pe acţiune, la Romgaz acesta este de 4,14 lei, la Transgaz de 43,7 lei, iar la Nuclearelectrica de 0,86 lei. Alte companii, precum Conpet şi OMV Petrom, au randamente ale dividendelor de 6,5% (7,3 lei/acţiune), respectiv 6,1% (0,019 lei/acţiune). În ceea ce priveşte Electrica, randamentul este de 5,2%, iar la Transelectrica de 1,2%.

Investors Club, comunitatea investitorilor pe piaţa de capital din România, a organizat, pe 10 martie, un workshop susţinut de Cristian Tudorescu, specialist cu background în investiţii, evaluarea acţiunilor de pe piaţa românească şi pieţele internaţionale, administrarea investiţiilor, cofondator al Investors Club.

“Investitorii de retail reuniţi în cadrul Investors Club au analizat şi aplicat metodele de evaluare pe trei dintre cele mai recente IPO-uri derulate la BVB, respectiv Purcari (WINE), Digi Communications (DIGI) şi Medlife (M). De asemenea, alte companii au fost analizate, la solicitarea participanţilor, între care Nuclearelectrica, Electrica, Banca Transilvania şi OMV Petrom. Workshop-ul a atins şi cei mai importanţi indicatori de evaluare ai unor companii americane, precum Facebook, Amazon şi Tesla Motors”, a declarat Cristi Tudorescu.

Conform comunicatului, Investors Club îşi propune să atragă atenţia şi să educe publicul asupra posibilităţii de a plasa economiile în companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, o modalitate de plasare a capitalului ce poate aduce un randament mai atractiv decât oferta bancară.

“În prezent, dobânda medie a depozitului bancar este în jurul valorii de 1,3% în timp ce BET-TR, indice de tip total return al BVB care ţine cont şi de dividendele acordate de companiile din indicele BET a înregistrat o creştere de 19% pentru anul 2017”, menţionează sursa citată. AGERPRES