Radu Lucianu este noul director general al companiei Romprim

Omul de afaceri Radu Lucianu a preluat un prim pachet de 55% din acțiunile Romprim SA, cel mai mare producător de autospeciale din România. Odată cu achiziția pachetului majoritar, Radu Lucianu a fost numit director general al companiei.

Radu Lucianu a fost acționar al Eurisko, apoi managing partner al CBRE România, după ce consultantul global a preluat Eurisko.  În 2011, Lucianu a deschis alături de Doru Lionăchescu, Andrei Diaconescu, Victor Căpitanu și Vlad Bușilă, compania de consultanță Capital Property Advisors.

Anul trecut, în noiembrie, Radu Lucianu a lansat oferta publică pentru pachetul majoritar de acțiuni al Romprim. Prin transferul pachetului majoritar, activitatea de producție și activele companiei trec în administrarea unei echipe de management cu experiență vastă în domeniul privat, condusă de Lucianu, care își extinde astfel operațiunile și către domeniul de producție.

„Romprim este companie care a avut un rol instrumental în formarea mea profesională. Imediat după terminarea facultății am intrat în echipa Romprim, unde, timp de 6 ani am participat la etape importante în procese de producție și proiecte variate. Mă bucur să revin din poziția de director general și sa îmi aduc contribuția la dezvoltarea companiei și diversificarea activităților acesteia, prin prisma experienței pe care am acumulat-o de-a lungul timpului”, spune Radu Lucianu, director general al Romprim.

Acționarii Romprim au aprobat pe 14 mai numirea lui Adrian Crețoiu, Adrian Mihăilă și Alexandru Stancov, în Consiliul de Administrație (CA) al companiei. Modificarea în structura acționariatului, care se înscrie în seria de schimbări menite să simplifice și să eficientizeze structura de management a companiei, a fost anunțată în cadrul Adunării Generale Extraordinare și Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Romprim, de la începutul acestei săptămâni.

„Perioada următoare va fi marcată de o serie de acțiuni strategice ce vizează diversificarea, creșterea și retehnologizarea Romprim. Printre prioritățile noastre se numără și stabilizarea rezultatelor companiei, precum și stoparea pierderilor operaționale în următorii ani, cu scopul de rămâne competitivi și de a ne asigura o creștere firească în viitor”, adaugă Radu Lucianu.