Publicitatea suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale, în dezbatere la conferința “PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising” – 20 iunie 2018

PRIAevents, în parteneriat cu RAC și cu PRISA organizează conferința PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising  în data de 20 iunie 2018, la hotel InterContinental București, sala Fortuna et. 21, începând cu ora 9,30. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute teme actuale, de interes, alături de toți cei implicați, despre reglementarea și autoreglementarea publicității suplimentelor alimentare și dispozitivelor medicale.

De asemenea, se va discuta despre rolul autorităților care reglementează aceste sectoare dar și acela al companiilor care produc, distribuie, vând și promoveaza suplimente alimentare sau dispozitive medicale,  rolul societăților profesionale, rolul lanțurilor farmaceutice, al pacienților și al puterii legislative. Rolul mass mediei, dar și al rețelelor sociale vor fi, de asemenea, dezbătute în cadrul acestui eveniment.

Sănătatea și informarea publicului despre beneficiile suplimentelor alimentare și despre dispozitivele medicale sunt extrem de importante, de aceea, in cadrul acestei dezbateri ne propunem sa analizam pasii facuti de anul trecut pan in prezent. Vom evidenția noi reglementări sau legislatie noua, pentru a semnala posibile abateri grave de la norme și pentru a putea informa cât mai bine pe actorii implicați  în piața din Romania.

Întreaga listă a lectorilor invitați este următoarea: Conf. Dr. Diana PĂUN – Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, Alexandru VELICU – Președinte, ANMDM, Laura CORINA GEORGESCU – Președinte, CNA, Florin BUICU – Președinte, Comisia pentru Sănătate și Familiei, Camera Deputaților, Laszlo ATTILA – Președinte, Comisia pentru Sănătate, Senatul României, Lorand TUROS – Vicepreședinte, Comisia pentru Cultură, Senatul României, Nastasia BELC – Președinte, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, Tatiana ONISEI – Șeful Serviului Național de Plante Aromatice și Medicinale și Produsele Stupului, IBA București, Dr. Oana COCIAȘU – Președinte, RAC, Radu GĂNESCU – Președinte, COPAC, Rozalina Lăpădatu – Președinte, APAA, Dr. Gerald FLINTOACĂ-FILIP – Secretar General, PRISA, IAA, Ioana ANESCU – Director Executiv, IAB Romania.

Se va acorda o atenție deosebită temelor de conduită etică.  Organizatorii intenționează ananlizarea unor studii de caz, a unor exemple despre excesul de spatiu publicitar pentru suplimentele alimentare, mai ales în zona de audiovizual/radio si TV. Aceste fenomene au declanșat  reacţii din partea autorităţilor, organizaţiilor profesionale şi din partea reprezentanţilor pacienţilor care susțin adoptarea unor norme stricte ale publicităţii în acest domeniu, cu scopul de a asigura protecția consumatorilor ca şi utilizarea în siguranţă a suplimentelor alimentare și a dispozitivelor medicale.

Românii vizionează într-un an milioane de reclame la suplimente alimentare și dispozitive medicale. În condițiile acestei avalanşe de reclame, promovarea trebuie să se supuna unor norme adecvate, fie la nivelul autoreglementarii sau al reglementării, să fie echilibrată şi susţinută în mod corespunzător de surse și  informaţii complete şi validate ştiinţific astfel încât să fie evidenta influenţa potenţială asupra deciziei de administrare, asupra eficientei produsului ca si al  şi costurilor, așa cum susțin reprezentanți ai pacien­ților, dar și autoritățile.

Promovarea suplimentelor alimentare si a dispozitivelor medicale este reglementată diferit în fiecare ţară, dar este guvernată de aceleaşi principii europene. Aceasta trebuie făcută în mod responsabil, cu respectarea normelor unei comunicari etice şi la cel mai înalt standard, pentru a se asigura utilizarea în siguranţă a acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Scopul din spatele reglementărilor din publicitatea suplimentelor și dispozitivelor medicale este acela de a: încuraja utilizarea rațională a acestorar, prin prezentarea obiectivă a lor și fără a exagera proprietățile;  de a asigura că acestea sunt promovate corect în ceea ce privește beneficiile, fiind în acord cu informațiile enumerate în prospectul produsului; de a asigura că publicitatea publicitatea suplimentelor și  a dispozitivelor medicale nu este înșelătoare.

Sănătatea a fost şi va rămâne una dintre preocupările principale ale omenirii. Tocmai de aceea, PRIAevents îşi concentrează atenţia asupra organizării evenimentelor, în care o arie largă de subiecte de interes, atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi, și pentru industria de sănătate în general, sunt obiectiv şi detaliat prezentate.

În cadrul PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising veți avea ocazia să îi întâlniți pe cei mai importanți oameni din domeniu, să participați la un eveniment interactiv, deosebit, astfel încât la finalul acestuia să putem impărtăși idei, soluții și propuneri.

De la acest eveniment nu vor lipsi reprezentanți ai companiilor farmaceutice, ai celor care produc suplimente alimentare, ai asociaților pacientilor, medici, farmaciști și asociații ale acestora, companii care produc dispozitive medicale, companii din zona de consultanță juridică, publicitate, audit, presă, reprezentanți din spitale de stat și private și reprezenanți ai autorităților.

PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising face parte din seria conferinţelor organizate de PRIAevents  care aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului PRIA Food Supplements and Medical Devices Advertising şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro/pria-food-supplements-and-medical-devices-advertising sau contactați raluca.voivozeanu@priaevents.ro/ 0744584661