Premieră în România: Tranzacţie de două milioane de euro cu OneCoin pentru un teren din Băicoi

Un grup de oameni de afaceri a realizat cea mai mare tranzacţie cu moneda digitală OneCoin din România, de aproape două milioane de euro, care a vizat un teren din localitatea Băicoi, judeţul Prahova, pe care urmează să fie realizat un cartier de locuinţe. Tranzacţia a fost realizată prin intermediul platformei DealShaker.

Potrivit unui comunicat al Frames Media Network, care citează datele din platforma de tranzacţionare DealShaker, investitorii au plătit 89.588,38 OneCoin pentru terenul de 7.000 de metri pătraţi situat pe DN 1 Ploieşti – Braşov, suma reprezentând echivalentul a aproape două milioane de euro.

Astfel, conform experţilor DealShaker, este cea mai mare tranzacţie cu moneda digitală OneCoin realizată vreodată în România, pe platforma de ecommerce, acolo unde sunt prezenţi peste 30.000 de parteneri din ţara noastră.

Prin intermediul DealShaker se comercializează anual milioane de bunuri şi servicii din toate domeniile, de la produse de îmbrăcăminte, alimente, servicii turistice, terenuri, maşini etc. Tranzacţiile se realizează cu OneCoin, o monedă digitală bazată pe criptografie. La fel ca şi codul de bare sau seria trecută pe o factură, fiecare monedă digitală este unică.

Spre deosebire de alte criptomonede precum Bitcoin, OneCoin este folosită exclusiv pentru tranzacţiile dintre persoanele membre ale comunităţii, pe platforma DealShaker.

Moneda este imposibil să fie folosită în cazuri cu valenţe penale, precum atacurile hackerilor asupra calculatoarelor din întreaga lume deoarece OneCoin include standardul KYC, care stochează şi securizează datele de tranzacţionare dintre utilizatori, spun experţii DealShaker.

“Bitcoin a făcut treabă bună, de pionierat, însă noi venim cu foarte multe lucruri îmbunătăţite. Avem o procedură ‘know your customer’, cunoaştem datele clientului, unde nu se pot face tranzacţii anonime. Avem o procedură ‘anti money laundering’, unde nu există un mod de a spăla bani şi aşa mai departe. Suntem partea soft şi elegantă a criptovalutei şi încercăm să invităm oamenii în acest concept nou, pentru că vorbim despre educaţie financiară şi încercăm să educăm oamenii cât mai mult să înţeleagă ce este această criptovalută, cu ce îi poate ajuta pe ei în viitorii ani şi cum va funcţiona ea. România este una dintre cele mai active ţări în comunitatea DealShaker, semn că oamenii de afaceri români au înţeles potenţialul de business generat de această platformă”, a declarat Cristi Călina, partener OneLife Romanian Diamond.

În ultimul an, la nivel internaţional, numărul tranzacţiilor cu OneCoin a crescut de la 7 milioane la 150 de milioane, platforma înregistrând un rulaj de peste 3 miliarde de euro. AGERPRES

 

73 Total Views 1 Views Today