Pfizer România va finaliza, cel mai probabil până la finalul celui de-al treilea trimestru al anului, dezvoltarea unui centru regional de suport pentru organizaţia internă de aprovizionare globală şi administrare a portofoliului (Global Supply Chain & Portfolio Management).

„Deschis la Bucureşti, centrul va permite standardizarea proceselor interne şi va simplifica interfaţa dintre echipele comerciale şi fabrici, permiţând astfel îmbunătăţirea performanţei operaţiunilor logistice Pfizer din Europa. Astfel, hub-ul APM va avea rol de intermediar între pieţele individuale de pe continent şi unităţile Pfizer de producţie din lume, garantând permanent niveluri optime pentru aprovizionarea cu medicamente şi stocuri”, consideră reprezentanţii companiei.

„Suntem foarte fericiţi să vedem că, alegând România ca sediu pentru unicul său hub de servicii logistice din Europa, Pfizer rămâne dedicat obiectivului unei dezvoltări sănătoase, pe termen lung, pe piaţa locală”, a declarat Mirela Iordan, country manager al Pfizer România. „Bucureştiul a fost ales ca sediu al hub-ului AMP în urma unui proces de selecţie extrem de riguros, ce a comparat beneficiile şi avantajele competitive a mai multe ţări din Europa. Forţa de muncă foarte bine pregătită, cu studii puternice în inginerie şi ştiinţe, alături de cunoştinţele temeinice de limbă engleză, a reprezentat un factor ce a înclinat puternic balanţa în favoarea României”, adaugă Mirela Iordan.

Potrivit sursei citate, în prima etapă de dezvoltare, centrul va avea o echipă de aproximativ 40 de persoane, specialişti ce vor fi responsabili pentru planificarea, aprovizionarea şi administrarea stocurilor de medicamente la nivel european. Recrutarea personalului a început deja şi va continua pe parcursul următoarelor luni. După angajare, întreaga echipă va urma o serie de cursuri interne de training şi specializare, menite să o familiarizeze cu structura internă a operaţiunilor organizaţiei de aprovizionare Pfizer şi să îi permită, astfel, să ofere suport pentru tot restul ţărilor de pe continent.