Peste 10.000 de locuinţe sunt scoase la vânzare la ediţia de primăvară a Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn

Peste 10.000 de locuinţe sunt scoase la vânzare în cadrul celei de-a 33-a ediţie a Târgului Imobiliar Naţional – tIMOn, care va debuta pe 19 aprilie, în Piaţa George Enescu din Bucureşti, circa 90% dintre aceste locuinţe fiind finalizate sau aproape de finalizare. Potrivit organizatorilor evenimentului, în cadrul tIMOn se vor lansa peste 15 proiecte imobiliare, care însumează locuinţe în valoare de peste 120 milioane de euro.

“Ediţia XXXIII a tIMOn – Târgul Imobiliar Naţional, care se va desfăşura în perioada 19-22 aprilie în Piaţa George Enescu din Bucureşti, vine cu o ofertă diferită faţă de anii trecuţi, axată preponderent pe locuinţe finalizate sau cu termene de finalizare de cel mult 6 luni. În cadrul tIMOn, oferta de locuinţe gata de cumpărat sau aproape finalizate este de 90%, ceea ce arată o schimbare majoră în cadrul târgului imobiliar”, precizează organizatorii.

Oferta tIMOn este contrară tendinţei din piaţă de a vinde locuinţele offplan, adică cu mult înainte de finalizarea proiectului, iar acest lucru arată că în cadrul ediţiei din această primăvară clienţii vor putea găsi locuinţe noi în care să se mute în scurt timp, fără a-şi mai asuma riscurile unor eventuale întârzieri în construcţia locuinţei.

“În 2007, 100% dintr-un târg imobiliar erau proiecte offplan. Nu puteai să-ţi cumperi ceva finalizat în 2007. Au început să apară produse finalizate undeva la ediţia din toamnă 2008, dar cel mai mic termen de livrare era de un an. Acum sunt mult mai multe locuinţe în stoc, dar şi locuinţe finalizabile, cu termen de predare de cel mult o jumătate de an”, susţine Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

Stocul de locuinţe finalizate sau în curs de finalizare în următoarele 6 luni din cadrul tIMOn, ediţia de primăvară este de peste 8.000 de locuinţe. Dezvoltatorii spun că se vând mai bine locuinţele aflate în zone lângă clădiri de birouri, acestea fiind tot mai preferate de clienţi. AGERPRES

61 Total Views 1 Views Today