OMV anunță că producţia de gaze din perimetrul Neptun din Marea Neagră va fi “semnificativă şi pe termen lung”

Compania petrolieră OMV vorbeşte deja, în strategia sa până în 2025, de o producţie de gaze semnificativă şi pe termen lung din perimetrul Neptun din Marea Neagră, aceasta deşi decizia finală de a investi în acest perimetru va fi luată abia în a doua parte a acestui an.

OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, companie care explorează blocul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră alături de americanii de la ExxonMobil, a dat publicităţii strategia sa de dezvoltare până în 2025.

“Producţia ar urma să crească la 600.000 de barili pe zi până în 2025 (faţă de 348.000 barili pe zi în 2017 – n.r.). Această creştere va fi asigurată de achiziţii în regiuni bogate în rezerve, unde costul de producţie mediu nu depăşeşte 8 dolari (pe baril – n.r.). O contribuţie semnificativă, pe termen lung, este aşteptată să vină din câmpurile Yuzhno Russkoye, Achimov IV şi V din Rusia, precum şi din blocul de gaze offshore Neptun din România”, se arată într-un comunicat al OMV.

Totodată, compania îşi planifică să ajungă la o rată de înlocuire a rezervelor de peste 100% şi să-şi dubleze rezervele până în 2025, la peste 2 miliarde de barili echivalent petrol, din care jumătate să fie rezerve de gaze naturale.

Oficialii OMV au mai arătat că vor să investească în următorii şapte ani un miliard de euro în cele trei rafinării ale grupului – Schwechat, Burghausen şi Petrobrazi, în perspectiva intenţiei de a dubla capacitatea de rafinare pe termen lung.

Compania austriacă anticipează o creştere a cererii pentru gazele naturale, odată cu depărtarea de cărbune a pieţei europene. Astfel că vânzările de gaze ale companiei ar putea creşte la peste 20 de miliarde de metri cubi până în 2025, iar OMV speră să acopere 10% din piaţa din Germania.

“Alte planuri includ livrarea în reţeaua europeană de transport a unor cantităţi suplimentare de gaze din Norvegia şi România. Construcţia conductei Nord Stream 2 are o importanţă strategică crucială pentru OMV, întrucât va securiza alimentarea cu un volum consistent de gaze, pe termen lung, către Europa, în asociere cu Central European Gas Hub de la Baumgarten şi de reţeaua de conducte ale Gas Connect Austra (transportatorul naţional – n.r.)”, se mai arată în documentul companiei.

De remarcat este şi faptul că reprezentanţii OMV nu spun nimic despre conducta de gaze BRUA, proiect care este susţinut din bani europeni şi care ar urma să lege Bulgaria-România-Ungaria şi Austria. AGERPRES