Volumul total al investiţiilor imobiliare, pe segmentele spaţiilor de birouri, comerciale şi industriale, înregistrate în 2018 se ridică la 940 milioane de euro, iar investitorii români au fost implicaţi în circa 25% dintre tranzacţii, conform unui raport realizat de către compania de consultanţă imobiliară CBRE.
Volumul tranzacţiilor încheiate, anul trecut, se situează la un nivel similar cu cel înregistrat în 2017, dar cu 30% mai ridicat faţă de valoarea raportată în 2016, conform raportului de piaţă realizat de CBRE Group. Pentru al patrulea an la rând, sectorul spaţiilor de birouri a atras cel mai mare număr de tranzacţii, cu 55% din totalul acordurilor încheiate în 2018.
Clasamentul este completat, la distanţă considerabilă, de spaţiile comerciale care au cumulat 33% din tranzacţii, de segmentul spaţiilor industriale, cu 7% şi de hoteluri şi alte tranzacţii, care au însumat restul de 5%.
Piaţa imobiliară bucureşteană a avut cea mai intensă activitate şi în 2018, cu 77% din totalul investiţiilor înregistrate la nivel urban naţional. Investitorii autohtoni au fost cei mai activi, implicându-se în aproape 25% din totalul tranzacţiilor, urmaţi de fondurile sud-africane, care au avut o pondere de 18% şi de către investitorii portughezi, cu 13%.
Potrivit CBRE, cele mai mari tranzacţii din 2018 au avut loc în a doua jumătate a anului, pe segmentele spaţiilor de birouri şi spaţiilor comerciale. Cea mai mare tranzacţie a fost vânzarea proiectului de birouri The Bridge (I şi II), care a trecut din posesia dezvoltatorului Forte Partners către Dedeman, în urma unui acord în valoare de 150 milioane euro.
A doua tranzacţie, ca valoare, a vizat schimbarea structurii acţionariatului ParkLake Shopping Center şi s-a ridicat la 120 milioane euro. Astfel, Sonae Sierra a devenit unic acţionar al centrului comercial, prin achiziţia participaţiei de 50% deţinute de Caelum Development.
În topul celor mai valoroase tranzacţii din 2018 intră şi vânzarea complexului de clădiri de birouri Oregon Park, dezvoltat de Portland Trust, către Lion’s Head Investment, pentru 110 milioane euro, vânzarea Militari Shopping Center, centrul comercial din Vestul Bucureştiului, către fondul de investiţii sud-african Mas Real Estate, cu 95 milioane euro, precum şi vânzarea proiectului de birouri The Landmark, către fondurile de investiţii Revetas Capital şi Cerberus Capital Management, pentru 65 milioane euro.
În 2018, valoarea medie a tranzacţiilor a scăzut cu 5% faţă de anul precedent, până la 29 milioane euro.
Birourile din Capitală au suscitat cel mai mare interes, cu 97% din totalul tranzacţiilor înregistrate pe acest segment. În cazul spaţiilor comerciale, 69% dintre acorduri au vizat proiecte din Bucureşti, iar restul s-au desfăşurat în alte oraşe din România.
Randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) este în scădere pentru toate sectoarele – industrial, birouri şi retail. Evoluţia randamentului prime pe plan local se aliniază trendului manifestat în Europa Centrală şi de Est, ceea ce este un semn că piaţa este activă, cu un nivel bun al investiţiilor şi tranzacţiilor, apreciază analiştii.
Decalajul dintre România şi alte ţări din regiune, ca Ungaria şi Slovacia, s-a diminuat, însă există loc pentru noi scăderi ale acestui randament în toate sectoarele pieţei imobiliare autohtone. Astfel, cel mai mic randament prime a fost înregistrat de sectorul spaţiilor comerciale, cu 6,5%, urmat de segmentul spaţiilor de birouri, cu 7% şi de spaţiile industriale, cu 7,75%.
Analiştii imobiliari se aşteaptă ca, în 2019, activitatea investiţională să aibă un ritm similar cu cel din 2018, datorită unor acorduri importante care sunt momentan în diferite faze de negociere. Se estimează, astfel, că randamentele prime vor continua să scadă uşor, în special pe piaţa spaţiilor de birouri. AGERPRES